Manchester City a fost găsită vinovată pentru 114 dintre cele 115 capete de acuzare privind încălcarea regulamentelor financiare ale Premier League, potrivit unui articol publicat de The Athletic şi The New York Times. Acuzaţiile vizează perioada 2009-2018.
Citește și

Sancţiunile nu au fost stabilite deocamdată, toate variantele fiind încă analizate, însă Manchester City riscă sancţiuni importante în urma dosarului. Surse apropiate cazului, citate sub protecţia anonimatului, susţin că gruparea de pe Etihad ar fi fost găsită vinovată în cazul a 114 dintre cele 115 acuzaţii formulate împotriva sa.
Investigaţia vizează perioada 2009-2018 şi are la bază acuzaţiile potrivit cărora clubul nu ar fi prezentat informaţii financiare complete şi corecte. Printre aspectele investigate s-au aflat inclusiv plăţile către fotbalişti şi membri ai staffului tehnic.
Manchester City a fost acuzată şi de încălcarea regulamentelor UEFA privind fair-play-ul financiar şi a normelor Premier League privind profitabilitatea şi sustenabilitatea financiară.
Regulamentul Premier League permite însă o gamă largă de pedepse, de la avertisment şi amendă până la depunctare. În cazul unei sancţiuni extreme, Manchester City ar putea fi exclusă din campionatul englez.
