Vladimir Screciu, jucătorul Universiăţii Craiova, a comentat meciul cu KuPS.
Citește și
Universitatea Craiova a învins-o pe KuPS cu 2-1 şi şi-a asigurat locul în play-off-ul de Europa League. Finlandezii au deschis repede scorul, în minutul 4 prin Gasc, însă la vestiare s-a intrat la egalitate după ce Nsimba a egalat situaţia pe tabelă în minutul 43.
Carlos Mora i-a adus pe olteni în avantaj şi a stabilit scorul final în minutul 62. Cu această victorie, formaţia antrenată de Filipe Coelho este sigură de prezenţa în grupa principală de Conference League.
Prezent la flash-interviu, Vladimir Screciu le-a mulţumit fanilor pentru susţinere, dar a şi criticat decizia arbitrului la faza în care un adversar i-a spart capul.
„Trebuia să marcăm mult mai mult. Iar am început cu un gol primit în primele minute. Trebuie să remediem această problemă. Cred că meritam să câştigăm. Cel mai important este că am reuşit să ne calificăm într-o grupă europeană. Mă bucur că am făcut un meci bun ca echipă.
(n.r. despre faza accidentării) Mă gândeam că o să primească al doilea galben, mai ales că avem VAR şi mă aşteptam să verifice. Având în vedere că mi-a dat cu cotul şi mi-a spart capul, nu ştiu cum nu poate fi de galben.
(n.r. despre atmosferă) Asta e spiritul oltean, spiritul de care avem nevoie. Am câştigat împreună, toţi ca o echipă: staff, jucători şi suporteri.
Vrem să ne calificăm în Europa League şi să aducem nume mari la Craiova”, a declarat Screciu.
