Ardelenii sunt faţă în faţă cu istoria şi cu un nou trofeu. Ar fi primul după o pauză de 61 de ani. "U" Cluj are în vitrină doar o Cupă a României, cucerită în 1965.
Citește și

Sub comanda lui Cristiano Bergodi, "şepcile roşii" s-au reinventat în acest sezon. Sunt la trei puncte de primul loc în Superligă şi au ajuns până în ultimul act al Cupei, astfel că fanii s-au înghesuit pentru un bilet la meciul de la Sibiu, programat pe 13 mai, de la ora 20:00.
Începând de joi, de la ora 14:00, fanii Universităţii Cluj care au dorit să-şi susţină favoriţii de pe stadion la finală s-au înghesuit la casele de bilete din mai multe centre comerciale din oraş.
Au vândut tot în prima zi!
Cozile de la bilete s-au întins pe câţiva zeci de metri, cu toate că, în prima zi, doar abonaţii au putut să îşi achiziţioneze bilet. Biletele puse spre vânzare pentru suporterii neutri pe site-ul Federaţiei, aproximativ 3.000, s-au epuizat în doar trei minute, în timp ce ambele cluburi au primit câte 3.400 de tichete.
Clubul antrenat de Cristiano Bergodi a confirmat oficial că tichetele alocate de Federaţia Română de Fotbal au fost vândute integral într-un timp record. "Toate biletele destinate suporterilor Universităţii Cluj pentru finala Cupei României au fost epuizate. Vă mulţumim pentru susţinerea fantastică. Ne vedem la Sibiu!", au transmis reprezentanţii clubului.
