În ultima vreme, în spaţiul public au apărut mai multe informaţii conform cărora Radu Drăguşin ar urma să plece de la Tottenham în perioada de mercato de iarnă.
Citește și
Fundaşul român ar putea reveni astfel la Juventus, club la care s-a format şi care l-a lansat în fotbalul mare. Mai mult, „Bătrâna Doamnă” l-a pierdut pe Gleison Bremer din cauza unei accidentări şi nu va mai juca până la sfârşitul sezonului, motiv pentru care italienii vor să se întărească în compartimentul defensiv. Pe lângă Juventus, şi Napoli, liderul la zi din Serie A, şi-a arătat interesul pentru transferul internaţionalului român.
Acum, agentul lui Radu Drăguşin a făcut un nou anunţ cu privire la o eventuală plecare a lui Radu Drăguşin de la trupa londoneză. Florin Manea a dezvăluit că cel poreclit „Dragonul” nu ia în considerare un transfer în această iarnă, dar nu este exclusă o despărţire în vara anului 2025, în cazul în care Ange Postecoglou nu îi va oferi mai multe minute fundaşului român.
”Nu va pleca de la Spurs în fereastra de transferuri din ianuarie, nicio şansă.
E o onoare să fie dorit de Napoli şi Juventus, dar sunt doar zvonuri. Mai are cinci ani la Tottenham.
Îşi va reevalua situaţia în iunie dacă nu va primi minute”, a declarat Florin Manea, conform Fabrizio Romano.
După ce în ultimele meciuri, fundaşul român a fost titular în primul 11 al lui Tottenham, profitând de accidentarea olandezului Micky van de Ven, se pare că celălalt fundaş central al londonezilor a devenit indisponibil.
Cristian Romero s-a accidentat la naţionala Argentinei şi s-a întors Londra pentru a începe recuperarea, notează englezii. În acest context, Radu Drăguşin va prinde din ce în ce mai mult minute ca titular şi va avea ocazia să îi câştige încrederea lui Ange Postecoglou.
-
Nouă meciuri a jucat Radu Drăguşin în acest sezon la Tottenham
-
25.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Radu Drăguşin, potrivit Transfermarkt
Radu Dragusin’s agent Manea: “He will not leave Spurs in the January window, no chance”.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) November 20, 2024
“Its an honor to be linked with Napoli and Juve, but these are just rumors. He has five years left at Tottenham”.
“He’ll reassess the situation in June if he doesn’t get minutes”. pic.twitter.com/oUSTb43s60