CSM Unirea Alba Iulia speră ca din a patra încercare să promoveze în Liga 2. Vara a adus schimbări importante şi ambiţii mari la ardeleni.
Citește și

Cristi Pustai a fost instalat pe banca tehnică, iar impresarul Bogdan Apostu a venit alături de echipă. El a fost foarte implicat şi la Corvinul Hunedoara, în campania care a adus promovarea în Superliga.
Cei de la CSM Unirea Alba Iulia vor avea un buget de aproximativ 1.2 milioane de euro.
Ardelenii au adus 16 jucători în această vară. O mare parte au venit de la Gloria Bistriţa: Raul Avram, Marius Chindriş, Paul Chiorean, Dănuţ Covaci, Victor Oluwadare Ayeni şi Gabriel Tonini.
”Acum un an mi-am propus să nu mai cobor în eşalonul terţ, dar am acceptat în cele din urmă! Este păcat ca Alba Iulia să rămână în mediocritatea Ligii 3. Sunt convins că Unirea Alba Iulia va ridica trofeul la finele campionatului, indiferent de adversar. Fără să jignesc pe nimeni, dar avem un lot valoric net superior faţă de sezonul trecut, cu jucători cu multă experienţă
Bugetul pe care-l avem în sezonul viitor nu se apropie cu ce a avut Gloria în anul promovării. Dacă ne raportăm la campionatul în care am fost adversari în eşalonul terţ, e un buget mai mic decât ce a avut Gloria atunci şi chiar mai mic decât ce a avut Alba atunci, pentru că Unirea a avut în acel sezon un buget mai mare decât Bistriţa”, a spus Apostu, citat de Ziarul Unirea.
