
Concordia Chiajna a câştigat duelul cu Unirea Slobozia din etapa a treia a play-off-ului Ligii 2, scor 1-0, în direct pe Look Sport şi platforma online PrimaPlay.ro.
Citește și
Singurul gol al partidei a venit la ultima fază, în minutul 95. Autorul a fost Gabriel Deac.
Concordia ocupă locul 5 în clasamentul din play-out, cu 40 de puncte, având 6 peste Unirea Slobozia, ultimul loc, şi 1 sub CSA Steaua. „Militarii” au un meci în minus disputat.
Concordia Chiajna - Unirea Slobozia 1-0
Echipele de start:
-
Concordia Chiajna: Aldescu – Borţa, Palmeş, Marc (cpt.), Cherecheş – D. Codrea, N. Roşu – Llullaku, Matiş, Ad. Voicu – Batin;
Rezerve: Silveanu – Ct. Alexe, L. Ion, Duşmanu, Casap, Sokovic, Gab. Deac, Bg. Barbu, N. Popescu;
Antrenor: Ianis Zicu; -
Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – I. Coadă, Cruceru – Greu, Bolohan, Afalna – Rob. Silaghi;
Rezerve: Ciupercă – Seb. Ivan, D. Mihai, Gulceac, Mustacă, Dorobanţu, Traşcu, Gab. Lazăr, Gherghiceanu;
Antrenor: Adrian Mihalcea;
Min. 90+5: GOOOL Concordia! Gabriel Deac a dat lovitura la ultima fază a meciului, în urma unei lovituri libere. Mingea s-a dus iniţial în bară după ce a ajuns în careu la un coechipier, apoi Deac a înscris dintr-un unghi aproape imposibil.
Min. 69: Slobozia încearcă să surprindă prin şuturi de la distanţă. O execuţie a lui Afalna se duce la un metru de poarta Chiajnei.
Min. 58: Tot Concordia Chiajna e periculoasă, chiar şi la fazele fixe de la distanţă. Poiană scoate greu o lovitură liberă de la peste 25 de metri, lateral stânga.
Min. 46: Se reia partida de la Chiajna!
Min. 45+1: Pauză la Chiajna, e 0-0.
Min. 33: Unirea Slobozia începe să fie şi ea mai periculoasă în atac, formaţia lui Zicu nu se mai apropie la fel de uşor de poarta adversă. Roşu trimite mult peste dintr-o poziţie bună, din careu.
Min. 15: Mai prezentă în joc Chiajna, Llullaku trimite puţin pe lângă cu capul, din câţiva metri. Ilfovenii încep tare partida, Unirea Slobozia pare că încă reglează.
Min. 1: Începe partida!
Informaţii înainte de meci
Gazdele vin după o înfrângere la limită pe terenul lui Hermannstadt, 1-2, în timp ce Unirea Slobozia a reuşit o remiză, 2-2 cu Universitatea Cluj, pe teren propriu.
În campionat, în sezonul regular, cele două echipe au remizat la Chiajna, 1-1, iar oaspeţii au reuşit in extremis să prindă un loc în play-off.
Înaintea meciului direct, Concordia are 37 de puncte şi se află pe poziţia a 5-a, penultima în play-off. De cealaltă parte, Unirea Slobozia e pe locul 6, ultimul, şi are 34 de puncte.
