
Aruncat de înfrângerea cu FC Voluntari, 0-1, pe ultimul loc în Casa Liga 1, Adrian Mihalcea (44 de ani) a găsit, totuşi, motive să-i felicite pe jucătorii lui Dinamo. Nemulţumit de rezultat şi de eliminarea prostească a lui Ioan Filip, fostul atacant din Ştefan cel Mare s-a consolat cu atitudinea bună a fotbaliştilor pe care-i antrenează.
Citește și
"Am fost înfrânţi de o echipă, nu de un jucător. Cu un joc bun din partea noastră, se vede o schimbare, dar acel cartonaş roşu ne-a obligat să facem pasul înapoi şi ei au putut să câştige cele trei puncte. Acum e tardiv să vorbim, Filip ştia, i-am reamintit la pauză să fie atent. E un jucător experimentat, şi-a dorit să câştigăm, dar nu a reuşit să se abţină", a declarat Mihalcea, la finalul celor 90 de minute.
"Astăzi i-am felicitat"
"Astăzi i-am felicitat, din punctul meu de vedere am făcut o partidă bună. Nu au cum să nu fie dezamăgiţi, şi-au dorit şi au muncit pentru a nu pierde azi. Iau ce e bun, iau atitudinea pe care putem construi. E supărare, avem nevoie de puncte curând, altfel situaţia se poate înrăutăţi. E o situaţie grea, dar nu dezastruoasă. E un an greu, nu e lapte şi miere dintr-odată, dar nu dezarmăm. Avem nevoie de declicul acela, azi nu am fi pierdut în 11 oameni şi lucrurile ar fi intrat pe un făgaş normal. Etapa viitoare mergem la Constanţa şi vom face ceea ce ţine de noi ca să câştigăm. Mi-a plăcut atitudinea băieţilor, vom construi pe lucrul acesta", a mai punctat Mihalcea, care a ţinut să respingă actele de indisciplină despre care s-a vorbit în ultimele zile: "Nu am avut niciun act de indisciplină. S-ar fi aflat, s-ar fi luat măsuri. În momentul de faţă nu sunt acte de indisciplină, cei care au fost şi doresc să reamintească....Poate ar fi trebuit să vorbească atunci, nu acum. Nu sunt acte de indisciplină, a fost doar acel moment în care băieţii nu au vrut să jucăm un meci amical (n. red - cu FC Voluntari)".
