Jucătorii naţionalei Irlandei şi cei ai Israelului nu şi-au strâns mâinile înaintea controversatului meci din Liga Naţiunilor, disputat duminică în Ungaria.
Citește și
La stadionul Nagyerdei, jucătorii naţionalei Irlandei au plecat capetele la intonarea imnului Israelului.
După intonarea imnurilor, cele două echipe nu s-au aliniat pentru tradiţionalele strângeri de mână.
De asemenea, nu a avut loc niciun schimb de fanioane între căpitanul Republicii Irlanda, Dara O’Shea, şi căpitanul Israelului, Manor Solomon, care nu şi-au strâns mâinile.
Au apărut controverse legate de meci încă din luna februarie, când cele două echipe au fost repartizate să se înfrunte în Grupa B3.
Jucătorii Irlandei s-au confruntat cu apeluri de a se retrage din meciuri din cauza războiului în curs dintre Israel şi Gaza, în contextul în care campania „Stop The Game” – organizată de grupul de presiune Irish Sport for Palestine – a căpătat amploare.
Cu toate acestea, jucătorii au votat în favoarea disputării meciului în cadrul unei întâlniri îndelungate care a avut loc sâmbătă la hotelul echipei din Debrecen.
Mai târziu, tot sâmbătă, portarul Gavin Bazunu a confirmat că s-a retras din lot, afirmând că a considerat că „ar fi greşit să participe” la meciul de duminică şi la returul din Serbia, din 4 octombrie.
Jucătorii irlandezi poartă banderole negre, gest despre care directorul executiv al Federaţiei de Fotbal din Irlanda, David Courell, a declarat sâmbătă că este „în semn de recunoaştere a tuturor vieţilor pierdute în conflictul din [Gaza]”.
În declaraţia acordată postului RTE înainte de fluierul de start, antrenorul principal al Irlandei, Heimir Hallgrimsson, a vorbit despre impactul pe care l-a avut asupra sa şi a echipei sale atenţia intensă acordată acestor meciuri.
”A fost una dintre cele mai dificile săptămâni pentru mine ca antrenor şi bănuiesc că este la fel şi pentru majoritatea jucătorilor. Sunt situaţii în care nu ne-am mai aflat până acum”, a spus Hallgrimsson..
”Îmi pare rău pentru jucători; în această echipă sunt mulţi tineri de care trebuie să avem mare grijă. Sincer, sunt mulţi jucători care au sentimente amestecate în legătură cu acest meci, iar sarcina noastră este să-i protejăm pe toţi”.
Hallgrimsson a adăugat: ”Aşa cum era de aşteptat, pregătirea a fost probabil cât se poate de proastă, aşa că sper doar ca jucătorii să vină şi să aibă o prestaţie bună. Suntem aici să jucăm fotbal, ei sunt fotbalişti şi sper ca măcar de asta să se poată bucura.”

