Ultima oră
Nu e o glumă! Din Sula a semnat cu un club din România Nu e o glumă! Din Sula a semnat cu un club din România
Bomba verii în SuperLiga! După Gnahore, încă un titular de la Dinamo ar putea semna cu FCSB: "Cine ştie" Bomba verii în SuperLiga! După Gnahore, încă un titular de la Dinamo ar putea semna cu FCSB: "Cine ştie"
FCSB trebuie să spargă banca pentru Jovo Lukic! Câţi bani trebuie să scoată din buzunar Gigi Becali pentru atacantul bosniac FCSB trebuie să spargă banca pentru Jovo Lukic! Câţi bani trebuie să scoată din buzunar Gigi Becali pentru atacantul bosniac
FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Revenire după 8 ani în Bănie: "Un om ca el nu dă niciodată înapoi" FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Revenire după 8 ani în Bănie: "Un om ca el nu dă niciodată înapoi"
Pintilii şi Charalambous pregătesc o campanie amplă de transferuri şi atacă piaţa din România: "Sunt discuţii cu mai mulţi jucători" Pintilii şi Charalambous pregătesc o campanie amplă de transferuri şi atacă piaţa din România: "Sunt discuţii cu mai mulţi jucători"
Vozinha beneficiază de o derogare privind numele de pe tricou Vozinha beneficiază de o derogare privind numele de pe tricou

VIDEO | Şumudică vrea să renunţe la câţiva jucători, după cantonamentul din Austria. "Încercăm să menţinem standardele înalte"

CFR Cluj Publicat de Andrei Ionascu pe 29 iun 2021
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38228/20265611/1/sumudica.jpg

Campioana Ligii 1, CFR Cluj, a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu un egal în amicalul cu echipa maghiară Ujpest, scor 1-1. Antrenorul Marius Şumudică a anunţat că va renunţa la câţiva jucători după acest cantonament, iar obiectivul principal pe termen scurt este calificarea în grupele unei competiţii europene.

Yohan Croizet a deschis scorul pentru Ujpest în minutul 42. CFR Cluj a egalat în minutul 89, prin Gabriel Debeljuh, dintr-un penalty obţinut tot de el.

Antrenorul Marius Şumudică a ales următoarea formulă de start:

G. Arlauskis - C. Manea, D. Ciobotariu, D. Graovac, I. Latovlevici - A. Tahiri, O. Hoban, A. Chipciu - M. Rondon, G. Debeljuh, C. Petrila.

Au mai evoluat: Cristiano Figueiredo, Daniel Paraschiv, Mihai Butean, Cătălin Itu, Mihai Gîdea şi Denis Rusu.

A fost al cincilea şi ultimul meci amical jucat de CFR Cluj în cantonamentul din Austria. Campioana României a învins FC Wels (4-0) şi Dinamo Moscova (1-0), a remizat cu Ludogoreţ (1-1) şi a pierdut confruntarea cu Puskas Akademia (0-1).

"Am jucat mai bine decât adversarul. Am luat un gol dintr-un corner, n-am fost atenţi, sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct. Sunt mulţumit de atitudinea băieţilor. Astăzi am dat şansa să joace celor care au evoluat mai puţin. Am întâlnit o echipă agresivă. Mereu e agresivitate desăvârşită împotriva echipelor din Ungaria. E important, n-am pierdut decât un joc, cu Akademia Puskas.

Suntem bine, plecăm sănătoşi acasă. Va trebui să tragem linie, să vedem la ce jucători renunţăm şi dacă va trebui să mai aducem 2-3 jucători. Mi-e greu, aici am cunoscut echipa, încerc să-mi impun filosofia. Sper, chiar dacă timpul e duşmanul nostru, să fim bine, să formăm un grup puternic. Cel mai important meci este cel de acasă cu Banja Luka.

Am venit cu multe pastile de somn. E greu, pun mult suflet. Mă întorc după ani de zile în România. Toată lumea are aşteptări, vin la echipa campioană, nu e uşor. Încercăm să menţinem standardele înalte. N-avem voie să facem paşi greşiţi, trebuie să câştigăm campionatul, care este cel mai important, Supercupa şi să ne calificăm în grupele europene, vreau să jucăm din trei în trei zile până în decembrie. E mult mai frumos decât să te antrenezi", a spus Marius Şumudică, după meciul amical cu Ujpest.

Marţi, 6 iulie, de la 20:00, Look Sport+ transmite manşa tur a turului 1 preliminar din UEFA Champions League, confruntarea dintre CFR Cluj şi Borac Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina).

Supercupa României este programată pe 10 iulie, între CFR Cluj şi Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei. Meciul va fi transmis în direct pe Look Sport+.

mail-share icon Email
viewscnt

CFR Cluj

Ultimele articole Toate articolele