Ultima oră
Brighton, succes la limită cu Getafe. Englezii vor juca contra Universităţii Craiova la final de lună Brighton, succes la limită cu Getafe. Englezii vor juca contra Universităţii Craiova la final de lună
VIDEO | ”Nu înţeleg cum sunt criticaţi uneori”. Filipe Coelho sare în apărarea jucătorilor VIDEO | ”Nu înţeleg cum sunt criticaţi uneori”. Filipe Coelho sare în apărarea jucătorilor
Căpitanul Bancu rămâne precaut! "Ştim ce s-a întâmplat anul trecut” Căpitanul Bancu rămâne precaut! "Ştim ce s-a întâmplat anul trecut”
”Astăzi ne-a ieşit”. Alex Cicâldău, încântat de cum a decurs meciul cu Egnatia ”Astăzi ne-a ieşit”. Alex Cicâldău, încântat de cum a decurs meciul cu Egnatia
VIDEO | Celta Vigo - Union Saint-Gilloise 1-2. Ionuţ Radu a apărat un penalty! Darius Olaru a rămas pe bancă VIDEO | Celta Vigo - Union Saint-Gilloise 1-2. Ionuţ Radu a apărat un penalty! Darius Olaru a rămas pe bancă
Discurs la superlativ despre FIlipe Coelho, după victoria Craiovei din Conference League: "A învăţat multe. Echipe pare extrem de matură" | VIDEO EXCLUSIV Discurs la superlativ despre FIlipe Coelho, după victoria Craiovei din Conference League: "A învăţat multe. Echipe pare extrem de matură" | VIDEO EXCLUSIV

Wayne Rooney spune că a primit ameninţări cu moartea atunci când a semnat cu Manchester United

Manchester United Publicat de Daian Cutu pe 12 dec 2025
mail-share icon Email

Fostul internaţional englez Wayne Rooney spune că a primit ameninţări cu moartea atunci când s-a transferat de la clubul din copilărie, Everton, la Manchester United relatează BBC.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38268/22271383/1/rooney.jpg

 

La vârsta de 18 ani, Rooney a semnat cu Red Devils un contract în valoare de 27 de milioane de lire sterline în 2004.

Dar transferul lui Rooney de la Merseyside a provocat o reacţie violentă din partea unor suporteri ai echipei Everton. „Am primit ameninţări cu moartea”, a declarat Rooney în cel mai recent episod al emisiunii The Wayne Rooney Show, difuzată de BBC Sport. „Casa părinţilor mei a fost vandalizată cu spray şi distrusă. Casa prietenei mele de atunci, acum soţia mea, a fost vandalizată cu spray. Cred că în astfel de momente trebuie să fii puternic mental. Oamenii din jurul tău trebuie să te ajute".

„A fost dificil să plec, pentru că m-am transferat la Manchester United, iar Liverpool şi Manchester erau mari rivale, ceea ce a făcut totul şi mai dificil. Dar am avut mereu o atitudine de genul «nu-mi pasă». Ştiam ce vreau să fac şi am fost foarte hotărât să merg mai departe. A trebuit să rămân puternic mental. Erau oameni din oraşul meu, aşa că a fost greu, dar m-am gândit „Nu-mi pasă”, trebuie să fii egoist şi să iei aceste decizii.”

Când Rooney s-a transferat la Manchester United, reţelele sociale erau mult mai puţin răspândite, iar creşterea popularităţii acestora creează, în opinia lui, un alt tip de presiune asupra tinerilor fotbalişti din fotbalul modern.

Fiul cel mare al lui Rooney, Kai, este în prezent sub contract cu United şi a subliniat importanţa asigurării unui sprijin puternic în încercarea sa de a reuşi în fotbalul profesionist.

„Acum diferenţa o fac reţelele sociale”, a spus Rooney. „Când eram tânăr, apăream în ziarele locale, aşa că toată lumea din Liverpool mă cunoştea. Acum am un fiu de 16 ani care este prezent pe reţelele sociale. Joacă pentru United, este sponsorizat de Puma şi sunt sute de mii sau milioane de oameni care îi urmăresc de la o vârstă fragedă, iar eu nu am avut parte de asta. Fiind un jucător tânăr şi intrând în prima echipă, în special, eşti judecat. Pe bună dreptate sau pe nedrept, eşti judecat şi atunci ai nevoie de oamenii din jurul tău, de oamenii de la club sau de familia ta, pentru a te menţine într-o stare bună".

„Cu toţii ne putem lăsa purtaţi de valul reţelelor sociale. Aşadar, este foarte important ca oamenii apropiaţi să aibă în vedere interesul tău. Este cel mai important lucru.”

 

mail-share icon Email
viewscnt