Assad Al-Hamlawi (25 de ani) a intrat în atenţia mai multor cluburi importante din Europa după performanţele obţinute în ultimul sezon şi jumătate la Universitatea Craiova.
Citește și

Vârful palestinian a contribuit la eventul reuşit de olteni în ediţia trecută – Cupă, campionat şi Supercupă – şi a fost la un pas de a bifa un transfer în străinătate în ultima fereastră de transferuri.
Al-Hamlawi a rămas, însă, în Bănie, iar în acest sezon şi-a continuat parcursul bun, contribuind la calificarea echipei în Conference League. A reuşit patru goluri în opt meciuri de campionat, plus câte o reuşită în cele două meciuri disputate de Craiova în faza principală a competiţiei.
Unul dintre goluri a fost reuşit în faţa celor de la Getafe, exact echipa care acum s-a interesat de serviciile sale şi care ar vrea să-l aducă în Spania, anunţă presa arabă. Jucătorul ar fi pe placul antrenorului Jose Bordalas, care l-ar considera un jucător capabil pentru a evolua în La Liga.
Conform sursei, Getafe a demarat deja discuţiile cu reprezentanţii clubului oltean. Dacă cele două părţi vor ajunge la un acord, Al-Hamlawi ar putea pleca, cel mai devreme, în pauza de iarnă, atunci când se va deschide perioada de mercato în Europa.
