FCC Baschet Arad a egalat la general campioana Sepsi Sfântu Gheorghe în finala Ligii Naţionale de baschet feminin
Îi prieşte zgura? Simona Halep e cotată cu a doua şansă să câştige la Madrid. Liderul WTA nu va participa
Se adânceşte prăpastia la Gaz Metan Mediaş. Noi sancţiuni dictate de Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF
“Aceste situaţii nu o să le putem elimina”. Burleanu a vorbit despre soluţii pentru reducerea numărului cluburilor cu probleme financiare
Suma impresionantă pe care a primit-o Istvan Kovacs pentru că a arbitrat City - Real Madrid, în Champions League
”Ei ar trebui să beneficieze de mai multă înţelegere şi în campionatul intern”. Preşedintele FRF, laude pentru Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan
Burleanu, despre faptul că nu a avut contracandidat la alegerile FRF. ”Mi-am propus în următorii patru ani să trec mult mai uşor peste criticile nefondate”
FRF a găsit soluţia pentru a creşte valoarea fotbaliştilor români. Liga de Tineret, o nouă competiţie în sprijinul dezvoltării tinerilor
Volei Alba Blaj a primit medaliile de campioană naţională a Ligii Naţionale de volei feminin. Victorie de palmares cu Voluntari, în ultima etapă