Simona Halep a revenit în România, după eliminarea de la Australian Open. ”Serviciul nu m-a ajutat aproape deloc şi cred că faptul că am avut o atitudine negativă”
Dumitru Dragomir se simte foarte bine, la o săptămână după ce s-a infectat cu Covid. ”Într-o săptămână ies din izolare şi abia aştept să mă întorc pe şantier”
Şi-au găsit în sfârşit casă! Chindia va juca toate meciurile de pe teren propriu din acest sezon la Buzău
Primele impresii ale lui Matteo Fedele, după revenirea la Universitatea Craiova. ”E o echipă diferită faţă de data trecută”
România U17, victorie cu Ungaria, într-un amical disputat la Gyula. Nepotul lui Mitică Dragomir a fost introdus în repriza a doua
Sergio Conceicao, euforic, după succesul contra lui Juventus. ”Toţi elevii mei au avut o evoluţie solidă, îi felicit, ei sunt arhitecţii victoriei"
EXCLUSIV | Mihai Covaliu a vorbit despre revenirea fanilor în tribune. ”Cuvântul care trebuie evidenţiat aici este prudenţă!”
Andrea Pirlo a recunoscut superioritatea celor de la FC Porto. ”Noi le-am permis să facă ce vor pe teren”
EXCLUSIV | COSR a stabilit obiectivul de medalii. ”Dar trebuie să fim în acelaşi timp realişti şi să luăm în considerare că e o ediţie specială”