Condusă de un antrenor aproape nou, care iese în evidenţă printre colegii săi, Cristian Chivu, Inter Milano a reuşit să-şi revină după înfrângerea din finala Ligii Campionilor împotriva PSG, scrie lequipe.fr, într-un material dedicat tehhnicianului român.
Citește și
O sală, două atmosfere la conferinţa de presă de la centrul de antrenament al Interului: seriozitatea imperturbabilă a lui Simone Inzaghi şi sociabilitatea contagioasă a succesorului său, Cristian Chivu.
Dintre toate calităţile pe care un antrenor de nivel înalt ar trebui să le posede, tehnicianul român, care activează la profesionişti de mai puţin de un an, ştie că deja le îndeplineşte pe cele legate de comunicarea uşoară. Poate că de asta aveau nevoie jucătorii Interului pentru a-şi reveni atât de repede după înfrângerea umilitoare din finala Ligii Campionilor împotriva PSG de anul trecut.
O înfrângere cu 5-0 care, şapte luni mai târziu, pare a fi un subiect tabu, potrivit lui Chivu: „Vorbim despre asta aici, în cadrul acestei conferinţe, dar acolo (arată spre peretele din spatele lui, care separă sala de presă de restul centrului de antrenament), nu se vorbeşte despre asta. Nu mi s-ar părea corect, pentru că ei trebuie să fie conştienţi că anul trecut au încercat prin toate mijloacele să fie competitivi şi să-şi realizeze ambiţia. Nu doresc niciunei echipe din lume să trăiască ceea ce a trăit această echipă, o spun sincer. Nu doresc asta nimănui.”
Chivu nu a folosit acest argument pentru a-şi mobiliza trupele, el fiind numit în funcţie la începutul lunii iunie, după ce Inzaghi a părăsit clubul. În CV-ul său figura doar o misiune de salvare abia reuşită la Parma şi şase ani petrecuţi la cârma echipelor de juniori ale Interului.
Cupa Mondială a Cluburilor (eliminare în optimile de finală) şi începutul sezonului în Serie A (o victorie şi două înfrângeri în primele trei etape) i-au fost suficiente pentru a se acomoda. La jumătatea sezonului, debutantul se află în fruntea campionatului, cu un ritm identic cu cel al Interului din sezonul trecut.
Mai ales, el devansează doar antrenori extrem de experimentaţi: Antonio Conte la Napoli, Massimiliano Allegri la AC Milan, Gian Piero Gasperini la AS Roma şi Luciano Spalletti la Juventus, care au acumulat douăsprezece titluri de campioni şi peste 3.500 de puncte în Serie A.
Zece dintre cei unsprezece titulari din finala de la München sunt încă în echipă. Benjamin Pavard este singurul care a plecat, iar înlocuitorul său, Manuel Akanji, nu îl face deloc să fie regretat.
Spre deosebire de Inzaghi, care tindea să-şi epuizeze jucătorii de bază, Chivu a efectuat câteva schimbări (Henrikh Mkhitaryan pentru Piotr Zielinski, Francesco Acerbi pentru Yann Bisseck) şi a redat energia necesară.
Iar fostul jucător al Marsiliei, Luis Henrique, s-a afirmat în absenţa unuia dintre jucătorii cheie ai echipei, Denzel Dumfries, absent de două luni (accidentare la glezna stângă), după ce Andy Diouf a fost încercat, destul de eficient, în rolul de fundaş dreapta.
În faţă, duo-ul Marcus Thuram-Lautaro Martinez poate în sfârşit să respire datorită lui Pio Esposito şi Ange-Yoan Bonny. Chivu l-a antrenat pe primul la juniorii clubului şi pe al doilea la Parma.
În timp ce predecesorul său căuta să ungă la extrem mecanismele colective, românul, care a menţinut structura 3-5-2, lucrează mai mult pe individualităţi, ceea ce a permis eliminarea ultimelor frustrări legate de managementul anterior.
Dar Chivu asigură: „Jucătorii nu s-au ascuns în spatele a ceva pentru a spune «în final, am încercat». Au acceptat adevărul, nu au arătat cu degetul pentru a căuta greşeli sau scuze. Oamenii puternici se pun la îndoială, cad, se ridică, acesta este ciclul vieţii”. Şi insistă: „Sincer, nu doresc nimănui să treacă prin ceea ce au trecut ei”.
