Începe cel mai “stricat” Mondial din câte au existat. Naţionala Iranului le aminteşte americanilor de copiii ucişi în ţara lor, în timp ce starurile Belgiei sunt controlate pe aeroport de parcă au coborât din “Avionul Condamnaţilor”. Preţurile la bilete sunt nesimţite şi se interzic tricouri de joc, pentru simplul motiv că fac trimitere la bătălia pentru independenţa Haiti, iar Franţa s-ar putea supăra. Asta după ce a fost interzis şi un arbitru, care trebuia să conducă meciuri.
Citește și
Ciudăţenii peste ciudăţenii
Ciudăţeniile nu se mai opresc. 48 de echipe? De ce? Pentru că FIFA vrea să maximizeze profitul. Impresia este că s-a vândut pasiunea pentru nişte bani în plus. În loc să unească mai multe naţiuni, în aceste zile, fotbalul dezbină. Îi dezbină pe cei săraci de cei care pot să-şi cumpere un bilet. Dezbină naţiuni, alimentează ura şi aduce mediocritatea în prim plan. Se va ajunge să se poată cumpăra locul la Mondial sau să se acorde “wild card-uri”, ca sa elimine surprize de genul Italia? Cel mai probabil. Viitorul sperie, iar lumea este răzvrătită. Părinţii sunt nostalgici după vremurile când Mondialul era pur, era doar o bucurie absolută. Iar copii sunt atraşi de alte sporturi sau alte metode de a-şi petrece timp de calitate, cu prietenii.
Atunci vom şti că fotbalul nostru a învins
Dar ce să facem? Să îi lăsăm să ne fure fotbalul nostru drag? Să ne răpească bucuria? Niciodată! Vor fi multe meciuri dezechilibrate şi anoste? Probabil că da. Va fi lung şi poate plictisitor? Se prea poate. Ne va scârbi, cu episoade care nu au legătură cu sportul? Aproape sigur. Dar când va începe acel meci pe care am aşteptat să-l vedem, când va veni un gol antologic sau un dribling “divin”, când vom vedea lacrimi de bucurie în tribune şi momente de fericire vecină cu nebunia şi oameni total necunoscuţi luându-se în braţe… Atunci vom şti că fotbalul nostru a învins şi că pasiunea a explodat din nou în sufletul celui care iubeşte, într-un mod inexplicabil, acest sport. Vom simţi că trăim momente care vor deveni antologice, că istoria se scrie sub ochii noştri.
Istoria tristă a Cupelor Mondiale
Pentru că fotbalul a fost, de-a lungul timpului, mai presus de războaie, de crize economice sau de jocuri politice. În timpul Mondialului din Mexic ‘70, regimul dictatorial din Brazilia s-a folosit de imaginea lui Pele. În 1978, Mondialul s-a ţinut într-o Argentina condusă într-un regim de dictatură militară crudă, în care oamenii erau torturaţi sau dispăreau fără urmă. Cruyff a refuzat să participe la acel Mondial, din cauza ororilor care se procedau în Argentina. În 2014, Brazilia s-a umplut de proteste. Oameni care trăiau într-o sărăcie cruntă şi nu puteau să vadă cum banii sunt direcţionaţi către stadioane. Iar Mondialul din 2022 a fost pătat cu sângele celor care şi-au pierdut viaţa pentru a se construi stadioane cum nu s-au mai văzut, în Qatar.
Asta nu se va întâmpla. Niciodată!
Pentru că mingea de fotbal nu mai este de un alb imaculat, în momentul în care este pasată printre politicieni. Dar fotbalul se va pierde abia atunci când nu vor mai exista oameni care să-l iubească. Iar asta nu se va întâmpla. Niciodată! Doar n-o să ne uităm toţi la sporturi pe care ne chinuim să le înţelegem, doar pentru că nu ne convine situaţia politică.
