A fost primul meci împotriva unei naţionale nordice în care n-am avut emoţii la cornere. Dacă îi priveşti pe Drăguşin sau pe Coubiş pare că noi am fost, cândva, vikingi.
Că Ianis sau Băluţă nu prea avea de ce să respire aerul rece şi umed de la Solna sau că optimismul declaraţiilor lui Gică Hagi nu are fundament realist a cam observat toată lumea. Dar există un detaliu care ar putea avea pretenţii de motiv pentru care echipa naţională nu-şi mai găseşte busola în fotbal şi se tot scufundă, indiferent de cine conduce “corabia”.
Wow, am ajuns mai înalţi ca suedezii!
Ştiţi cât a fost media de înălţime a suedezilor, în meciul de ieri? 1,83 metri, media celor 11 titulari. Asta în timp ce media de înălţime a primului 11 al României a fost 1,85 metri. Wow, am ajuns mai înalţi ca suedezii! Asta chiar este o ştire. Luăm datele de la nenorocirea de meci din 1994. Suedia “duşmanului” Kennet Anderson avea o medie de înălţime de 184,5 centimetri. “Generaţia de Aur” a României, din sferturile celui mai frumos Mondial al nostru: 179,7 centimetri, media de înălţime a titularilor.
Ne-am atins scopul. Am scăpat de obsesie
Având aceste date putem spune că ne-am atins scopul. La începutul anilor 2000, după retragerea membrilor din “Generaţia de Aur”, lipsa de talie a fotbalistului român devenise o obsesie. Discuţia era recurentă şi venea ca explicaţie a majorităţii eşecurilor la echipa naţională sau a evoluţiilor slabe ale jucătorilor noştri, în campionatele din străinătate. “Suntem mici şi firavi” era scuza preferată. Ceva care închidea orice discuţie, pentru că era evident că jucătorii nu puteau să crească, peste noapte.
Astfel s-a decis să se mai “umble” la selecţia juniorilor şi fizicul a început să bată “mingicăreala”, pe la academiile de prin ţară. Aşa se explică de ce am ajuns mai înalţi ca suedezii. Probabil că asta a contat mai mult decât factori precum creşterea nivelului de trai în România şi o alimentaţie mai sănătoasă.
Am crescut mari. Ce facem acum?
Problema este că am crescut, dar ne-am dus în jos, cu fotbalul. Pare că fotbalul “uriaşilor” nu prea ştim să-l jucăm, iar cine ştie ce tehnică nu mai avem. Am avut doar cu două dribliguri mai mult decât suedezii, care ne-au bătut clar la pase (588-392) şi, per total, ne-am pierdut identitatea. Nu prea poţi caracteriza stilul de fotbal pe care îl joacă naţionala României. Parcă suntem stingheri şi ne plimbăm pe un drum pe care n-am mai fost. Şi nu ştim ce să facem cu cei 6 centimetri pe care i-am câştigat la media de înălţime a echipei, din 1994 şi până în 2026. Nici nu ştim dacă e bine că am crescut în înălţime.
În ‘94 am fost furioşi. Astăzi suntem doar resemnaţi
O să spuneţi că suedezii ne-au bătut şi atunci sau că fotbalul s-a schimbat. Este adevărat. Doar că atunci am fost furioşi după înfrângere, nu resemnaţi ca acum. Iar atunci ştiam foarte bine cine suntem şi de ce suntem în stare. Astăzi plutim în derivă, fără să ştim spre ce ne îndreptăm. Ca o barcă plină cu vikingii care au ajuns întâmplător în America, cu 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb.
