“A fost mâna lui Dumnezeu”, a spus Diego Maradona după ce a marcat cu mâna, în poarta Angliei, la Mondialul din 1982. La fel ar trebui să spună oficialii Federaţiei Spaniole, astăzi, când se gândesc cum a ajuns Luis de la Fuente să câştige titlul mondial. Spre deosebire de Maradona, Luis de la Fuente a văzut “mâna lui Dumnezeu” de două ori.
Citește și
Vedeta cu tricoul băgat în pantaloni
Naţionala Spaniei este “Regina Lumii Fotbalului”, dar nu-l are pe Messi, nu are un Mbappe şi nici măcar un Olise sau un Harry Kane. Are doar un Lamine Yamal care încă nu s-a copt şi parcă toţi experţii în marketing de la FIFA încearcă să ni-l promoveze excesiv pe Rodri ca fiind vedeta acestei naţionale. Dar e greu să-l consideri un star al fotbalului pe unul care nu marchează goluri şi are tricoul băgat în pantaloni. Este atât de intrată în comun această naţională încât parcă nici nu găseşti un jucător cu care să-ţi cumperi un tricou. Parcă toţi sunt la fel. Este totul prea corect, prea organizat la naţionala Spaniei. Iar asta pentru că vedeta este pe bancă.
Prima “mână a lui Dumnezeu”
Luis de la Fuente pare că a fost predestinat să ajungă campion mondial. E mai mult decât ce ne putem noi explica în povestea carierei sale. De obicei, lucrurile nu se întâmplă aşa, în viaţa reală.
Era trecută primăvara anului 2013. Luis de la Fuente părea că a eşuat în cariera de antrenor. Era şomer de mai bine de un an şi jumătate. Fusese dat afară de Alaves, din liga a 3-a. Fără sursă de venit şi fără oferte, pe antrenor nu avea cum să nu-l cuprindă sentimentul de îngrijorare. Avea deja 52 de ani şi nu fusese un mare nume ca jucător, care să-l ajute foarte mult în antrenorat. A jucat la Bilbao, Sevilla şi Alaves şi nu fusese chemat vreodată la echipa naţională.
Un anunţ într-un ziar de sport avea să-i schimbe viaţa. Federaţia anunţa că angajează antrenori pentru loturile de juniori. Un moment în care federalii din Spania n-au apelat la nume cunoscute, n-au mers pe recomandări. Au lăsat să-şi facă treaba şi hazardul sau şansa, “mâna lui Dumnezeu”. Disperat să-şi găsească un job, Luis de la Fuente a aplicat şi a fost acceptat. A primit un contract de trei luni şi şansa să antreneze naţionala U19, la Campionatul European.
A doua “mână a lui Dumnezeu”
Acolo a ajuns în semifinale şi a rămas să lucreze cu puştii de la U19. În următorul an a ratat calificarea la turneul final, dar nu a fost dat afară. Oamenii care i-au văzut munca au crezut în el. “Cel mai important este să ştii să-ţi alegi însoţitorii de drum”, a spus selecţionerul Spaniei, după ce a devenit campionat Mondial.
Luis de la Fuente a rămas la naţionala U19 şi a făcut-o campioană europeană (2015). A fost promovat la naţionala U21 şi rezultatul a fost acelaşi: titlul european, în 2019.
Dar succesul cel mare a venit greu pentru cel născut în Ţara Bascilor, “academia de antrenori” din Premier League. A stat opt ani la naţionalele de juniori şi tineret. Iar când a făcut trecerea la prima reprezentativă, Luis de la Fuente a văzut pentru a doua oară “mâna lui Dumnezeu”. În 2021, toată lumea aştepta ca un nume mare să-i succeadă lui Luis Enrique. Numirea lui Luis de la Fuente a mirat şi a adus multă neîncredere. Nu era un star şi nu avusese rezultate la seniori. Dar Federaţia din Spania a lăsat încă o dată hazardul să-şi facă treaba.
“Viaţa se exersează în fiecare zi”
La 13 ani distanţă de când Luis de la Fuente dădea interviul de angajare la Federaţie, Spania a ajuns campioană mondială, cu el pe bancă. Practic, peste un deceniu de când pregăteşte aceşti jucători pentru ceea ce au realizat în această vară. Cartea autobiografică a selecţionerului campioanei mondiale se numeşte “Viaţa se exersează în fiecare zi”.
Pentru că Luis de la Fuente crede în muncă mai mult decât în talent. Şi mai crede în ceva: “Când selectez un jucător, cer înainte de toate să fie un om bun. Pentru mine, un om bun este cineva cu principii”. Este un citat din cartea sa, care explică de ce vedeta naţionalei Spaniei este un mijlocaş muncitor, cu tricoul băgat în pantaloni.
