Marius Şumudică a declarat în repetate rânduri că e greu să motiveze o echipă care nu va putea juca în Europa din cauza faptului că clubul a intrat în insolvenţă. Mai mult, clubul e ameninţat cu depunctarea pentru datorii acumulate înaintea declanşării procedurii de insolvenţă.
Citește și

Oficialii lui CFR caută însă soluţii pentru ca feroviarii să poată evolua în preliminariile unei competiţii europene, dacă reuşesc o clasare în SuperLiga care să le permită asta.
Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu spune că interdicţia pentru cluburile aflate în insolvenţă de a participa în Europa nu e dictată de UEFA, ci de Federaţia Română de Fotbal. Oficialul echipei din Gruia e convins că poate avea câştig de cauză dacă va ataca în justiţie regulamentul impus de forul intern.
”Nu am mai fost până acum în nicio insolvenţă în situaţia în care echipa să se claseze pe o poziţie care să-i permită participarea într-o cupă europeană. Deocamdată, dacă ajungi într-o asemenea postură, bariera nu este de la UEFA, ci la organul de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal.
După părerea mea, juridic vorbind, există pârghii. N-am fost până acum în postura să fac ceva în această direcţie. Cu certitudine dacă voi fi, vom face acest lucru”, a spus Zăvăleanu la emisiunea SportPlay de pe TVR Cluj.
Zăvăleanu a explicat de ce demersul său ar putea avea succes.
”Vă spun şi de ce: nu vorbim doar de fotbal, ci de orice domeniu economic. Există reglementări în legea insolvenţei care interzic orice discriminare pe motiv de insolvenţă. Deci nu poţi să opreşti pe cineva care şi-a câştigat un drept să-l exercite, doar pentru motivul că se află în insolvenţă. Principiile legii insolvenţei, nu doar în România, ci în toată Europa, presupun că o companie aflată în insolvenţă trebuie tratată la fel ca orice altă companie. Rapid cred că a mai încercat în urmă cu ceva ani şi nu a primit licenţa, dar cred că drumul juridic pe care l-a urmat nu a fost cel la care mă gândesc eu în momentul ăsta. N-am aprofundat foarte tare pentru că nu suntem în momentul în care să facem lucrul acesta, dar dacă va fi cazul o vom face”, a încheiat Zăvăleanu.
