România a fost învinsă în deplasare, cu 1-2, de reprezentativa din Suedia, în primul meci din Liga B a Nations League.
Citește și

Gică Hagi a pierdut primul meci oficial de la revenirea pe banca naţionalei. Fostul mare fotbalist e optimist şi a anunţat că rămâne şanse inclusiv pentru câştigarea grupei din Liga Naţiunilor.
”Un meci frumos, ambele echipe au vrut să joace, ei au avut mai mult controlul mingii. Noi am alergat mai mult după minge. Băieţii au vrut, nu pot să nu văd momentele bune. În prima repriză am avut ocazii bune. Per total e o înfrângere, nu ne convine, dar asta e. Au jucat şi ei bine. Au controlat jocul, au dus mingea în a doua treime, dar şi noi am avut ocazii.
(n.r. putem câştiga grupa?) Absolut. Am pierdut un meci, face parte din joc, o să analizăm şi mergem înainte. Capul sus. O să vedem şi lucrurile pe care le-am făcut mai puţin bine. Trebuia să avem mai mult curaj, să ţinem de minge şi să nu jucăm doar vertical. Au încercat fiecare să facă cât au putut. S-au zbătut. Dar noi trebuie să avem control mai mult la minge şi cred că lucrurile se vor schimba”, a spus selecţionerul României, la Antena 1.
