Pilotul din Sinaia revine în acest weekend la Cupa Mediaşului, pe Hula Baznei, traseul pe care, în 2025, a obţinut una dintre cele mai importante performanţe ale carierei sale: victoria în clasamentul general absolut la volanul unui automobil 100% electric, Tesla Model S Plaid. Un an mai târziu, Dominic Marcu se întoarce la Mediaş cu acelaşi obiectiv: lupta pentru primele poziţii.
Citește și

Etapa de la Mediaş reprezintă unul dintre reperele proiectului electric dezvoltat de Dominic Marcu în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă.
În 2025, Marcu s-a impus în clasamentul general al etapei la volanul Tesla Model S Plaid. Victoria de la Mediaş a fost a doua victorie absolută a sezonului pentru pilotul din Sinaia şi a reprezentat o nouă confirmare a potenţialului automobilelor electrice în motorsportul de performanţă.
Acum, Dominic revine pe acelaşi traseu cu o maşină dezvoltată în continuare şi cu experienţa acumulată într-un nou sezon în care proiectul Tesla Model S Plaid a continuat să evolueze.
De la Râşnov, direct spre o nouă provocare
Ultima etapă, desfăşurată la Râşnov, i-a adus lui Dominic Marcu o nouă victorie la Categoria 3 şi locul 5 în clasamentul general.
Weekendul de la Râşnov a însemnat însă mai mult decât rezultatul final. Pe ploaie, Dominic a fost cel mai rapid pilot al zilei de sâmbătă în ambele manşe de antrenament cronometrat încheind ziua pe locul 1, iar duminică, pe asfalt uscat a coborât pentru prima dată sub bariera de două minute pe traseul dintre Râşnov şi Poiana Braşov.
În ultima manşă de concurs, cronometrul s-a oprit la 1:58, cel mai bun timp personal obţinut vreodată de Dominic pe acest traseu.
Mediaşul vine astfel într-un moment în care ritmul pilotului şi evoluţia maşinii permit echipei să privească din nou către partea superioară a clasamentului general.
„Mediaş este unul dintre locurile în care am demonstrat că putem lupta pentru primele poziţii ale clasamentului general”
„Mă bucur foarte mult să revin la Mediaş. Anul trecut am trăit aici un weekend extraordinar şi am plecat acasă cu victoria la general. Este unul dintre acele rezultate care rămân cu tine şi care îţi dau încredere că proiectul pe care îl construieşti merge în direcţia corectă.
Dar în motorsport nu poţi trăi din rezultatele anului trecut. Plecăm din nou de la zero şi ştim că va fi foarte greu. Concurenţa este puternică, prototipurile sunt extrem de rapide, iar noi venim cu o maşină de serie transformată şi dezvoltată pentru competiţie.
La Râşnov am văzut că avem ritm atât pe ploaie, cât şi pe uscat. Am făcut cel mai bun timp al meu de până acum şi simt că mai avem de unde să progresăm.
La Mediaş vreau, în primul rând, să mă bucur de cursă, să merg cât pot de repede şi să vedem unde ne duce cronometrul. Evident, când te întorci pe un traseu pe care ai câştigat la general, îţi doreşti să fii din nou acolo, în lupta pentru primele poziţii.”
— Dominic Marcu
Un proiect electric construit pentru performanţă
Dominic Marcu este unul dintre pionierii utilizării automobilelor electrice în motorsportul românesc de performanţă.
Proiectul său a evoluat de la Tesla Model 3 Performance la actualul Tesla Model S Plaid de competiţie, automobil dezvoltat special pentru participarea în probele de viteză în coastă.
În ultimii ani, Dominic a transformat proiectul electric dintr-un experiment tehnic într-un adversar constant pentru automobilele de competiţie tradiţionale, obţinând victorii de categorie, podiumuri şi victorii în clasamentul absolut.
Pentru echipă, Mediaş reprezintă o nouă oportunitate de a demonstra nivelul la care a ajuns proiectul şi potenţialul tehnologiei electrice într-una dintre cele mai spectaculoase discipline ale motorsportului.
Dincolo de cronometru: siguranţă rutieră şi o şansă pentru noua generaţie
În paralel cu participarea în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Dominic Marcu şi-a extins în ultimii ani activitatea din motorsport către proiecte de educaţie rutieră şi programe dedicate tinerilor.
Alături de NEPI Rockcastle, Dominic desfăşoară în centre comerciale din România un program de conducere defensivă care aduce educaţia rutieră mai aproape de public. Participanţii trec prin sesiuni teoretice şi practice, exerciţii de conducere defensivă şi experienţe menite să demonstreze importanţa controlului maşinii şi a comportamentului responsabil la volan.
Experienţa acumulată în motorsport este astfel transferată către şoferii de zi cu zi, într-un proiect în care performanţa lasă loc prevenţiei şi siguranţei.
În 2026, această direcţie a fost extinsă şi către noua generaţie prin ZBOR Drive Challenge, proiect realizat de Dominic Marcu alături de BCR şi ZBOR, care îşi propune să descopere şi să susţină tineri pasionaţi de automobilism.
Competiţia se adresează tinerilor cu vârste între 14 şi 18 ani neîmpliniţi şi porneşte de la calificări pe simulator. Cei mai rapizi trec apoi la pregătire teoretică şi la o probă practică pe un traseu special amenajat, sub îndrumarea lui Dominic Marcu.
Din fiecare regiune este selectat câte un finalist, iar cei şase tineri ajung în finala naţională. Câştigătorul primeşte mai mult decât un trofeu: şansa de a face pasul către motorsportul real şi de a participa la două etape din Campionatul Naţional de Super Slalom în sezonul 2027, cu automobil de competiţie Renault 5, echipament, echipă tehnică şi pregătire sportivă asigurate.
”Pentru mine, motorsportul nu mai înseamnă doar rezultatul de duminică şi timpul afişat pe cronometru. Experienţa acumulată în toţi aceşti ani poate fi folosită şi pentru a-i ajuta pe oameni să fie mai siguri la volan, dar şi pentru a le oferi tinerilor o şansă reală să descopere acest sport.
Prin proiectele de conducere defensivă vreau să ducem informaţia şi experienţa practică direct către oameni, iar prin ZBOR Drive Challenge încercăm să găsim tineri talentaţi şi să le deschidem o uşă către motorsport.
Mi-ar plăcea ca, peste câţiva ani, unul dintre copiii care astăzi intră pentru prima dată într-un simulator sau pe traseul nostru să fie cel despre care vom vorbi pentru rezultatele lui în motorsport.”
