Rapid a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia campioană a României, FCSB, în etapa a 29-a din Superligă.
Citește și
Pe Arena Naţională, prima ocazie importantă a fost a celor de la FCSB. Dawa a trimis o excelentă pasă lungă lui Miculescu, iar acesta intrat în careu şi a şutat, dar Aioani a apărat. În minutul 35 Cisotti a scăpat pe contraatac, însă a trimis pe lângă poartă. După numai un minut Dawa a primit al doilea cartonaş galben în numai patru minute şi a fost eliminat.
În partea secundă, minutul 59, arbitrul Radu Petrescu a fluierat un penalti pentru FCSB, dar arbitrul de tuşă Radu Ghinguleac a ridicat fanionul pentru o poziţie de ofsaid şi decizia centralului a fost anulată. Rapid a trimis mingea în poartă, în minutul 70, dar golul a fost anulat de VAR pentru o poziţie de ofsaid.
După meci, Marius Şumudică a făcut o serie de declaraţii la adresa celor de la FCSB. Antrenorul Rapidului a încercat să îi înţepe pe rivali, iar declaraţiile sale nu au fost deloc pe placul lui MM Stoica.
Oficialul de la FCSB i-a răspuns în direct antrenorului de la Rapid şi a făcut anumite dezvăluiri. Marius Şumudică a spus la finalul meciului, printre altele, că urăşte FCSB.
MM Stoica a dezvăluit un episod din trecut cu Şumudică, iar acesta s-ar fi propus la FCSB, pentru a prelua echipa.
”Gigi, prea puşcărie de antrenor ai, ia-mă pe mine. Se propunea peste tot. Nu ştia să explice un antrenament!”
"Şumudică e omul care îl suna pe Gigi şi îi spunea: „Gigi", cu obrăznicia lui, că nu ţine cont de vârstă şi de statut. "Gigi, prea puşcărie de antrenor ai, ia-mă pe mine!” El se propunea peste tot, ce să mai zici, mă?
Cum să spui... i-a zis la un moment dat: „Gigi, Dică e slab tare. A venit la Gaziantep şi a spus nişte prostii”. Eu am lucrat cu Dică, ştiu că nu poate să spună prostii, că ştie fotbal. Am vorbit cu el. Am fost la antrenamente, l-am întrebat ce conţinut tactic a avut exerciţiul ăla. I-a spus lui Cristi Petre să-mi explice, că el nu ştia. Ăsta vine şi spune că dă de înţeles că suntem dopaţi", a spus MM Stoica, la televiziunea Prima Sport.
FCSB a trecut pe primul loc în clasament, cu 53 de puncte.