
Dinamo vrea să îşi construiască o echipă redutabilă, care să se lupte la titlu în Casa Liga 1. Mai nou, numele Dragoş Grigore (34 de ani) a fost rostit în birourile clubului. Se pare că fanii îl cer pe fundaşul central înapoi, iar conducerea s-a interesat de el, anunţă TelekomSport. Rufo Collado se pare că a plecat în Bulgaria pentru a discuta cu Ludogoreţ.
Citește și
Dragoş Grigore este unul dintre cei mai reprezentativi foşti jucători ai lui Dinamo aflaţi în activitate. A jucat în ”Ştefan cel Mare” pentru 6 ani, din 2008 până în 2014. În acest timp a prins 149 de meciuri şi a marcat de 10 ori.
Dragoş Grigore, cuplu în apărarea lui Dinamo cu un spaniol?
Pedro Alcala (31 de ani, fundaş central) este spaniolul cu care Dinamo va semna, se pare, astăzi un contract. Clubul şi fotbalistul ar fi ajuns la un acord, iar actele vor fi parafate în perioada imediat următoare, precizează GSP.
Pedro Alcala a jucat doar în Spania, pentru echipe precum Malaga, Real Union, Real Murcia sau Girona. Pentru aceasta din urmă a evoluat în ultimii 5 ani, adunând peste 140 de meciuri şi marcând 8 goluri. În total, în LaLiga 2, Alcala are 156 de meciuri, iar în prima divizie 33 de partide.
