Valentin Creţu, fundaşul echipei FCSB, este fericit pentru golul marcat în meciul de vineri seara, cu Hermannstadt (scor 1-1), dar este trist pentru că bucureştenii au realizat doar un egal.
Citește și
„Noi am început bine, am avut câteva ocazii, dar din păcate au marcat cei de la Hermannstadt si meciul a devenit greu pentru noi. Ei s-au apărat cu cinci fundaşi, a fost foarte greu pentru noi, am ratat şi în repriza a doua şi am egalat târziu. După gol simţeam că putem egala, dar nu s-a întâmplat. Eu mă simt foarte bine, pentru că am marcat primul gol, dar sunt trist că nu a câştigat echipa.
Ne-am pregătit bine în Antalya şi meritam să câştigăm. Întotdeauna primul meci este mai greu, dar jucam şi acasă şi nu ne aşteptam să nu câştigăm. Jucam şi acasă, dar fotbalul te pedepseşte. S-a simţit şi lipsa căpitanului. Sperăm ca la următorul meci, din Europa, să fim mult mai bine. Şi eu sunt încrezător că vom arăta mult mai bine. Ne aşteaptă un campionat mai greu decât celălalt şi trebuie să fim pregătiţi”, a declarat Valentin Creţu.
Echipa campioană FCSB a terminat la egalitate vineri seara, pe Arena Naţională, scor 1-1, cu echipa Hermannstadt, în etapa a 22-a din Superliga.