Federaţia Română de Fotbal a lansat vineri o nouă iniţiativă în fotbalul pentru copii şi juniori: cartonaşul negru. Acesta intră în vigoare începând din acest weekend la toate competiţiile.
Citește și

Noul cartonaş va sancţiona comportamentul nesportiv al celor din tribune sau de pe bancă în timpul unei partide din fotbalul juvenil.
Cartonaşul negru face parte din campania „Bravo”, lansată de FRF cu scopul de a schimba comportamentul antrenorilor şi al părinţilor, în încercarea de a-i determina doar să-şi încurajeze copiii, în loc să pună presiune pe ei sau să aibă un comportament nesportiv.
Noua procedură se aplică atunci când arbitrul constată un comportament neadecvat al spectatorilor sau părinţilor, ori este informat cu privire la acesta de al patrulea oficial, dacă există, sau de un alt oficial de joc.
În aceste cazuri, arbitrul va aplica succesiv următoarele măsuri, anunţă FRF:
Pasul 1 – Avertismentul
Arbitrul opreşte temporar meciul şi solicită antrenorilor să discute direct cu propriii suporteri sau părinţi pentru ca derapajele să înceteze imediat. Acolo unde există staţie de amplificare, se vor face şi anunţuri către spectatori.
Pasul 2 – Suspendarea temporară a meciului timp de 10 minute
Dacă comportamentul continuă, arbitrul suspendă meciul pentru 10 minute şi trimite echipele la vestiare. În tot acest timp, antrenorii vor încerca din nou aplanarea acestor derapaje venite din partea spectatorilor.
Pasul 3 – Afişarea Cartonaşului negru şi oprirea definitivă a meciului
Dacă, după reluarea jocului, comportamentul abuziv persistă, arbitrul fluieră sfârşitul meciului. Partida este oprită definitiv şi nu mai poate fi reluată.
În acest ultim caz arbitrul arată Cartonaşul negru, care marchează vizual decizia de oprire definitivă a partidei.
Este, practic, semnalul că limita a fost depăşită. În situaţia în care măsurile de remediere nu duc la încetarea comportamentului abuziv, meciul nu mai poate continua, iar arbitrul va arăta Cartonaşul negru pentru a marca oficial şi vizibil finalul partidei.
În ce situaţii se aplică noua procedură disciplinară
Noua procedură vizează comportamentele neadecvate ale părinţilor şi spectatorilor îndreptate asupra copiilor, membrilor staffurilor celor două echipe, arbitrilor, oficialilor de joc sau altor părinţi şi spectatori. În această categorie intră, fără ca lista să se limiteze la acestea:
- abuzarea verbală, prin jigniri sau injurii, precum şi lovirea ori bruscarea propriilor copii;
- abuzarea verbală, lovirea sau bruscarea membrilor staffului propriei echipe;
- abuzarea verbală, lovirea sau bruscarea jucătorilor ori a membrilor staffului echipei adverse;
- contestarea permanentă, abuzarea verbală, lovirea sau bruscarea arbitrilor şi a oficialilor de joc;
- conflictele verbale sau fizice cu alţi părinţi ori spectatori.
