David Popovici a fost prezent duminică seară la meciul de fotbal Inter Milano - Como (2-0), din Serie A, iar la finalul partidei a avut parte de o întâlnire de cinci stele cu Cristian Chivu, antrenorul campioanei Italiei la fotbal.
Citește și

Cei doi au făcut schimb de cadouri: David Popovici a primit un tricou personalizat al echipei Inter, iar Cristian Chivu, o cască de înot cu autograf. Au stat de vorbă minute bune, într-o atmosferă caldă şi cordială, aşa cum se întâmplă când doi români URIAŞI se întâlnesc, notează CS Dinamo.
Campionul olimpic a povestit cum Cristi Chivu a făcut un gest remarcabil pentru unul dintre membrii staff-ului său: „Mie mi-a arătat ce fel de om poate să fie Cristian Chivu. În momentul în care i-am spus că ‘Uite, o bună parte din echipa mea, adică toată echipa mea te apreciază. Un om de bază din echipă şi-ar fi dorit foarte tare un autograf, dar uite că n-am apucat să iau un tricou’.
Astea erau după, în vestiar. ‘Poate reuşim să găsim pe aici o foaie sau ceva, dacă reuşeşti să-i scrii un mesaj… te rog frumos, l-ar aprecia maxim’. Şi nu am găsit, ne-am uitat un pic, nu mai era, vestiarul era deja golit, toată lumea plecase acasă, rămăsesem numai noi. Şi a dat tricoul jos de pe el, i l-a semnat şi ni l-a dat. Să înţelegi că, dacă nici asta nu spune despre tine ce fel de om eşti…”.
Dar şi în continuare cred că am foarte, foarte multe de învăţat de la el. Despre performanţă, despre ce înseamnă. Ok, amândoi am ajuns deja în top, numai că el a demonstrat de-a lungul anilor că poate să fie şi consecvent, poate să rămână acolo pentru mult timp. Şi asta e o provocare cu atât mai grea. Şi eu am demonstrat asta de-a lungul anilor, dar el, având o carieră mult mai lungă, clar am nişte secrete de învăţat de la el”, a spus David Popovici.
David Popovici s-a aflat la finalul săptămânii la Milano, pentru evenimentul sportiv „Arena Planet Water Days”, organizat de brandul de echipamente sportive Arena, partenerul oficial al campionului nostru. Alături de David s-au mai aflat alţi trei mari înotători ai momentului: Thomas Ceccon, Massimiliano Rosolino şi Leonie Beck. Programul a inclus sesiuni interactive în bazin, dedicate tinerilor înotători, întâlniri cu fanii şi o vizită la meciul de fotbal Inter – Como.
