Un incident grav a avut loc în timpul partidei dintre Tromso şi Bodo/Glimt, din campionatul Norvegiei. O parte a tribunei rezervate suporterilor echipei oaspete a cedat, iar mai mulţi fani au căzut printr-o deschidere formată în structura acesteia.
Citește și

- Meciul a fost întrerupt, iar o persoană a fost transportată la spital.
Evenimentul s-a produs pe stadionul ”Romssa” din Tromso, în jurul minutului 41 al întâlnirii, când scorul era 0-0. Potrivit informaţiilor publicate de presa norvegiană şi de agenţiile internaţionale, mai mulţi suporteri ai formaţiei Bodø/Glimt se aflau în sectorul afectat în momentul în care o parte din suprafaţa tribunei a cedat.
Conform Reuters, până la cinci persoane ar fi căzut prin structura tribunei, iar una dintre acestea a fost transportată la spital. Poliţia a confirmat implicarea a patru persoane, dintre care una a necesitat transportul la unitatea medicală, în timp ce celelalte trei nu prezentau răni evidente.
Meciul, întrerupt după intervenţia portarului
Incidentul a fost observat şi de jucători. Portarul echipei Bodø/Glimt, Nikita Haikin, a atras atenţia arbitrului Ola Hobber Nilsen asupra situaţiei din spatele porţii, iar partida a fost oprită.
Jucătorii au părăsit terenul şi s-au îndreptat spre vestiare, în timp ce personalul medical şi echipele de intervenţie au ajuns în sectorul afectat.
Suporterii echipei oaspete au fost evacuaţi din zona respectivă, iar organizatorii au solicitat fanilor gazdelor să elibereze o parte din tribună pentru a permite relocarea acestora în condiţii de siguranţă.
Conform relatărilor din presa norvegiană, în sectorul destinat fanilor lui Bodø/Glimt s-ar fi aflat aproximativ 600 de persoane.
