Ultima oră
VIDEO | FC Barcelona - Alaves 6-1. Catalanii s-au descătuşat în La LIga VIDEO | FC Barcelona - Alaves 6-1. Catalanii s-au descătuşat în La LIga
Cristi Chivu, criticat după eşecul cu AC Milan. A primit o notă mică Cristi Chivu, criticat după eşecul cu AC Milan. A primit o notă mică
VIDEO | AC Milan - Inter 3-1. ”Derby della Madonnina” de tristă amintire pentru Cristi Chivu VIDEO | AC Milan - Inter 3-1. ”Derby della Madonnina” de tristă amintire pentru Cristi Chivu
Marele Kaka, impresionat de Cristi Chivu. ”Este o surpriză plăcută!” Marele Kaka, impresionat de Cristi Chivu. ”Este o surpriză plăcută!”
VIDEO | Bayern Munchen - Borussia Dortmund 2-2. ”Der Klassiker” şi-a respectat statutul! VIDEO | Bayern Munchen - Borussia Dortmund 2-2. ”Der Klassiker” şi-a respectat statutul!
PSV, victorie la un scor incredibil cu Willem II. Dennis Man a fost lăsat pe bancă PSV, victorie la un scor incredibil cu Willem II. Dennis Man a fost lăsat pe bancă

Julian Alvarez a dat cărţile pe faţă după ce a plecat de la Manchester City: ”Acesta este un club care îmi oferă spaţiul necesar!”

La Liga Publicat pe 17 aug 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38113/21704919/1/profimedia-0825158214.jpg

Atacantul argentinian Julian Alvarez a vrut o schimbare în cariera sa după o perioadă scurtă, dar plină de trofee, la Manchester City, club din Premier League, iar jucătorul în vârstă de 24 de ani a declarat, vineri, că este încântat să se angajeze într-o nouă provocare la Atletico Madrid.

Alvarez s-a alăturat echipei Atletico cu un contract pe şase ani şi, deşi detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite de niciunul dintre cluburi, presa britanică a relatat că transferul a fost în valoare de aproximativ 75 de milioane de euro plus 20 de milioane de euro în bonusuri.

Transferul său a marcat o vânzare record pentru City, eclipsând suma de 55 de milioane de euro plătită de Chelsea pentru  Raheem Sterling în 2022.

Alvarez a câştigat Premier League de două ori în timpul şederii sale de doi ani la City, după ce a venit de la clubul argentinian River Plate în 2022, precum şi Liga Campionilor, Cupa Mondială a Cluburilor, Supercupa şi Cupa Angliei.

El este, de asemenea, câştigător al Cupei Mondiale şi de două ori campion al Copa America cu Argentina.

”Am simţit că am nevoie de o schimbare în cariera mea, căutând o nouă provocare şi cred că acesta este un club care îmi oferă spaţiul necesar pentru a avea cea mai bună versiune a mea ca fotbalist”, a declarat Álvarez reporterilor la ceremonia sa de prezentare ca nou jucător al lui Atletico.

Alvarez, care a marcat 36 de goluri în 103 meciuri pentru City, a declarat că este gata să dea totul pentru echipa compatriotului său Diego Simeone. „Mi-ar plăcea să joc, sunt întotdeauna disponibil în orice poziţie şi atâta timp cât sunt pe teren ajutând echipa, voi fi fericit”, a spus el.

”Întotdeauna visezi să câştigi; îţi place să câştigi şi să concurezi. Nu mă simt ca un supererou după ce am câştigat Cupa Mondială... Sunt aici pentru a-mi aduce contribuţia şi pentru a lupta pentru fiecare competiţie”, a mai spus el.

Atletico Madrid îşi reia sezonul lunea aceasta la Villarreal.

mail-share icon Email
viewscnt

La Liga

Ultimele articole Toate articolele