Petrolul Ploieşti a remizat acasă, scor 1-1, cu CFR Cluj, în etapa cu numărul 14 din Superliga.
Citește și
Marius Şumudică a fost foarte mulţumit de cum s-au prezentat jucătorii săi şi a fost uimit de situaţia lui Andrei Cordea. Antrenorul nu ştie motivul real pentru care fotbalistul nu a evoluat cu prahovenii.
”Au zis că l-au reparat, dar n-am văzut decât nişte brazde pe acolo. Ambele echipe au jucat pe acelaşi teren.
Nu vreau să discut, dar jucătorii mei au jucat trei meciuri în şase zile. Am luat un punct cu Dinamo, cea mai bună echipă din campionat, iar astăzi am făcut egal cu o echipă foarte grea. Am dat gol, nu ştiu de ce ne retragem.
Cred că cineva face vodoo, nu se poate! La Arad, Biliboc, singur cu portarul, dă în bară, astăzi Drăzic la fel. Cred că rezultatul este echitabil, dar cred că meritam să câştigăm.
(n.r. lipsa lui Cordea) Dar şi echipa a demonstrat că nu stă în nimeni. Cu tot respectul pentru el, îl iubesc pentru ce a făcut la CFR. O să am o discuţie cu el şi cu conducerea, să aflu ce s-a întâmplat. Vreau să fiu informat, nu ştiu nimic.
Ieri mi-a spus că are o durere de spate, că nu este în stare şi că nu este bine mental. Luând telefonul, tot îmi bâzâia în buzunar. Am crezut că s-a întâmplat ceva acasă, dar primeam articole din ziar în care scria că nu a vrut să joace. Nu am avut nicio discuţie cu conducerea în sensul acesta şi am o relaţie bună cu cei din conducere”, a declarat Şumudică, la flash-interviu.
