Kader Keita îşi continuă cariera în Arabia Saudită după despărţirea de Rapid. Mijlocaşul ivorian în vârstă de 25 de ani a semnat cu Al-Riyadh, după ce instanţa i-a ridicat interdicţia de a părăsi România în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Citește și

Kader Keita a fost prezentat oficial vineri, 21 august, de Al-Riyadh, formaţie care evoluează în prima ligă din Arabia Saudită. Fotbalistul era liber după despărţirea de Rapid, club pentru care evoluase în sezonul trecut.
Transferul a devenit realizabil după ce instanţa a decis ridicarea interdicţiei lui Keita de a părăsi România. Avocaţii jucătorului au susţinut că măsura îi afecta dreptul la muncă, iar fotbalistul a prezentat două scrisori de intenţie primite din Arabia Saudită. Cererea privind reducerea frecvenţei cu care trebuie să se prezinte la poliţie a fost însă respinsă.
Keita a fost trimis în judecată în urma accidentului produs pe 3 martie 2026, când a lovit cu maşina o femeie de 68 de ani care traversa regulamentar. Victima a murit ulterior la spital, iar procurorii îl acuză pe fostul jucător al Rapidului de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Mijlocaşul ajunsese definitiv la Rapid de la CFR Cluj, după ce giuleştenii au plătit în total 400.000 de euro pentru împrumutul şi ulterior transferul său. Keita este cotat la 1,5 milioane de euro de Transfermarkt.
Welcome to #AlRiyadh Keita… pic.twitter.com/4mtJYTuzBC
— Al-Riyadh Saudi Club (@Alriyadh_EN) August 21, 2026
