Echipa Universitatea Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea bucureşteană FCSB, în ultimul meci al etapei a 14-a din Superligă.
Citește și
Bucureştenii au avut un start bun pe Cluj Arena şi Muhar a expediat două şuturi puternice la poarta lui Lefter, în minutele 8 şi 10, apoi roş-albaştrii au scăzut ritmul, iar cea mai importantă fază a primei reprize a venit abia în minutul 44. Intrat în locul accidentatului Cisotti, Stoian a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 44, însă golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid.
În repriza secundă, elevii lui Reghecampf au căutat să înscrie, Boutoutaou a şutat puternic în minutul 55, apoi Lefter a respins în corner voleul lui Muhar, din minutul 66. Şi cei care au deschis scorul au fost gazdele. Lovitură liberă, mingea a ajuns la Lukic şi acesta a marcat al şaptelea său gol stagional, în minutul 77, o reuşită care a avut nevoie de patru minute de aşteptare pentru ca VAR să o valideze.
În minutul 84 Târnovanu a intervenit excelent la şutul lui Macalou şi Drăguş a lovit transversala, cu o execuţie frumoasă, în al doilea minut al prelungirilor. Universitatea Cluj - FCSB s-a încheiat 1-0, iar clujenii au 25 de puncte, fiind pe locul 4. FCSB e a şaptea, cu 21 de puncte.
Gigi Becali: "Ce să faci cu Lukic? Aduc super atacant"
La finalul confruntării din Ardeal, Gigi Becali a oferit o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Show, acolo unde a dat mai multe declaraţii. Patronul roş-albaştrilor a fost întrebat dacă mai este interesat de Jovo Lukic sau Steven Nsimba şi a transmis că atacantul pe care îl va transfera în iarnă va fi din străinătate.
"(n.r. Transferaţi din străinătate sau din campionatul intern?) Nu ai ce să aduci din România. Ce să aduci? (n.r. Ziceaţi de Lukic) Ce să faci cu Lukic. Eu nu l-am văzut acum pe Lukic, ce a făcut. Nu a mişcat. Macalou, nu a mişcat. Ce, a fost acolo şi a fost greşeală în apărarea noastră, şi a dat-o el acolo gol. Nu mă mai interesează. Eu aduc atacant calumea, aduc super atacant, nu Lukic, ce să fac cu el.
(n.r. Nsimba mai e o variantă?) Noi vorbim de jucători acum, în iarnă. Nu să semnăm acum şi să îi luăm la vară. Pe noi ne interesează acum jucători, în iarnă. Atât. În vară, mai vorbim. Acum în iarnă trebuie să aducem neapărat 3 jucători." , a declarat Gigi Becali, în exclusivitate petntru Prima Sport.
