
Tenismenul Sergiy Stakhovsky (34 de ani) a povestit că în 2009, la Australian Open, i s-a cerut să piardă un meci pentru 100.000 de dolari. Sportivul din Ucraina nu a acceptat propunerea ilegală, iar ulterior a făcut public episodul.
Citește și
”Când eram la Australian Open, mi-a fost oferită suma de 100.000 de dolari pentru a pierde contra lui Arnaud Clement. Erau două persoane, care aveau în spate investitori. Am pierdut meciul, deşi câştigasem două seturi. La părăsirea terenului, dacă persoană respectivă ar fi fost acolo, aş fi lovit-o cu racheta!
După meci, am mers la TIU (n.r: Unitatea de Integritate a Tenisului), iar ei m-au întrebat cine a fost. I-am întrebat dacă sunt pregătiţi să îmi protejeze familia, pentru că persoană respectivă este doar un pion, iar oamenii din spatele lui sunt periculoşi. Mi-au spus că nu-mi pot garanta nimic”, a povestit Stakhovsky, pentru o televiziune din Ucraina, citat de L'Equipe.
Sergiy Stakhovsky se află în acest moment pe locul 169 ATP, iar cea mai bună poziţie a fost ocupată în 2010, 31. Partida la care face referire sportivul a avut loc în primul tur al Marelui Şlem, împotriva francezului Arnaud Clement. Acesta din urmă s-a impus cu 6-3, 2-6, 4-6, 6-2, 6-1.
