Citește și

Campioana europeană Mihaela Cambei a încheiat Campionatul Mondial de haltere din China pe locul 7 la categoria 53 kilograme.
Cambei şi-a încheiat participarea cu un total de 200 kg. La stilul smuls, sportiva noastră a rămas cu prima încercare reuşită la 91 Kg şi a terminat pe locul 6, în timp ce, la stilul aruncat, cu 109 Kg, s-a clasat pe locul 14.
Înaintea ei s-au clasat şase sportive din Asia şi o americancă. Chiar şi cu un total de 209 kg, care reprezintă recordul său personal (CE Batumi 2026), Mihaela nu s-ar fi apropiat de podium.
Tranziţia la această nouă categorie este un proces în plină desfăşurare la care s-au adăugat situaţii medicale care nu i-au permis Mihaelei să ridice pretenţii de podium, de data aceasta, notează FR Haltere pe Facebook.
Mondialul din China este prima competiţie din seria celor care punctează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, iar locul ocupat, la această întâlnire, o aşază pe sportiva noastră intr-o poziţie eligibilă în vederea calificării la JO din 2028.
