FCSB a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea daneză FC Midtjylland, în Liga Europa, obţinând a treia victorie în această fază a competiţiei.
Citește și
Danezii au controlat primul sfert de oră al meciului, ratând prin Kruger-Johnsen în minutul 11. FCSB a deschis însă scorul prin Florin Tănase, care a înscris dintr-o lovitură liberă deviată de zid, în minutul 16. Baba Alhassan a trimis pe lângă poartă în minutul 32, iar Buksa nu a nimerit nici el cadrul porţii un minut mai târziu. Târnovanu a intervenit foarte bine în minutul 36, la şutul lui Sorensen, pentru ca prima repriză să se încheie cu lovitura de cap a lui Miculescu, din minutul 42.
Bucureştenii au făcut 2-0 imediat după pauză, în secunda a 9-a din partea secundă, când portarul Olafsson, aflat mult în afara careului, a degajat direct în Bîrligea şi atacantul român a înscris cu... pieptul. Castillo a trimis pe lângă poartă în minutul 52, apoi a urmat ocazia lui Bîrligea din minutul 55. Tîrnovanu a intervenit din nou excelent la şutul lui Osorio, din minutul 59. FCSB a câştigat un meci pe care, după deschiderea scorului, l-a controlat şi în care a avut ocazii de a majora diferenţa.
Patronul FCSB a dezvăluit că a fost sunat de Mircea Lucescu. Antrenorul l-a felicitat pentru victoria din Europa League şi l-a întrebat despre situaţia medicală a lui Tănase. FCSB are 5 jucători selecţionaţi de marele antrenor al naţionalei.
”E plăcut când ai cinci la naţională. Cerea 2 milioane!”
”Am vorbit cu Mircea Lucescu şi m-a sunat să mă felicite pentru meciul cu danezii. M-a întrebat de Tănase, el era lângă mine atunci, i-am spus că nu ştiu, îşi lua rezultatul de la RMN. Mi-a zis de Miculescu, de Bîrligea nu-mi spusese (n.r.-în legătură cu convocările).
Nu l-am mai întrebat, nu-mi place mie să întreb selecţionerii. E plăcut când ai cinci la naţională, înseamnă că echipa are valoare, şi nu doar valoarea, e vorba şi de bani. Dacă era la naţională Bîrligea, Neluţu nu mai cerea două milioane, cerea poate patru”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.
În clasamentul Ligii Europa, bucureştenii sunt pe locul 7, cu 9 puncte.
Următorul meci al FCSB în Liga Europa va fi în ziua de 28 noiembrie, la Bucureşti, cu echipa greacă Olimpiacos Pireu.
Lotul convocat de Mircea Lucescu
PORTARI
Florin NIŢĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAŞI
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAŞCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAŞI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ŞUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIŢĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANŢI
Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanţa, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).