Mihai Stoica a analizat prestaţia jucătorilor din Superliga în sezonul actual şi l-a numit pe cel mai bun fotbalist.
Citește și

Mihai Stoica a trecut în revistă evoluţiile remarcate în actualul sezon de SuperLigă şi a evidenţiat mai mulţi jucători care l-au impresionat în campionatul României.
Oficialul de la FCSB l-a remarcat în mod special pe Jovo Lukic, fotbalistul bosniac devenit primul jucător din SuperLigă care va participa la Cupa Mondială.
Pe lista aprecierilor lui MM Stoica s-a aflat şi Anzor Mekvabishvili, considerat unul dintre oamenii de bază de la Universitatea Craiova în acest sezon.
Totodată, preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB a vorbit la superlativ şi despre Andrei Cordea, fostul său colaborator din perioada petrecută la clubul roş-albastru, subliniind impactul rapid pe care acesta l-a avut după transferul la CFR Cluj.
”Cel mai bun jucător, la ce s-a jucat anul acesta, cel mai bun jucător din campionatul intern aş sta să mă gândesc… Lukic zic eu! A fost prea bun anul acesta. E greu să faci comparaţii între atacanţi şi fundaşi centrali… Jovo Lukic a dat 18 goluri, fără penalty-uri. Anzor îmi place foarte mult, tot timpul mi-a plăcut. E un jucător foarte bun. Nici nu îl ştiam, nu l-am avut pe listă. Chiar dacă el la începutul sezonului n-a fost titular meci de meci, este un jucător bun. Uite, pe 2026, cred că la bătaie cu Lukic este Cordea, care a avut cifre şi evoluţii remarcabile. Cordea fiind un jucător care îşi ajută echipa şi defensiv!”, a spus MM Stoica, la Fanatik.
”Aici cred că va fi problema Universităţii Cluj în dubla cu Universitatea Craiova. Pentru că Universitatea Cluj are doi jucători de margine, doi atacanţi laterali, Macalou şi Mendy, ofensiv foarte buni. Macalou e puţin cam individualist în opinia mea.
Dar problema mare este că jucătorii ăştia trebuie să se şi apere. De ce? Forţa Craiovei o reprezintă Mora şi Bancu. Dacă Universitatea Cluj nu reuşeşte să îi blocheze pe Bancu şi pe Mora, o să aibă mari probleme. Iar un fotbalist ca Macalou, dacă se apără, poate să facă ce a făcut cu CFR când a lăsat mingea să treacă, s-o degajeze, şi a venit Camora şi a dat un gol. Stanojev, de exemplu, mi se pare foarte responsabil şi pe faza defensivă”, a mai spus Mihai Stoica la Fanatik.
