Nicolae Stanciu a bifat o nouă bornă importantă în cariera sa. După ce a cucerit titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, mijlocaşul român a primit şi o distincţie individuală de prestigiu: a fost desemnat cel mai bun fotbalist al sezonului.
Citește și

La 33 de ani, internaţionalul român continuă să demonstreze că rămâne un jucător de top. Parcursul său din acest sezon a fost unul impresionant, cu 10 goluri şi 5 pase decisive în 27 de apariţii, contribuind decisiv la performanţa echipei sale.
Dalian Yingbo a reuşit o revenire spectaculoasă în lupta pentru titlu, recuperând un handicap de 14 puncte în ultimele cinci etape. Victoria cu 3-1 din ultima rundă, coroborată cu înfrângerea fostului lider Chengdu Rongcheng, a adus trofeul în vitrina formaţiei lui Stanciu.
După primirea premiului de MVP, fotbalistul român a transmis un mesaj în care a ţinut să împartă meritele cu oamenii alături de care a construit succesul din sezonul recent încheiat.
„Cel mai bun jucător al anului. Este o mare onoare pentru mine să primesc acest premiu, iar tot meritul le revine coechipierilor mei, staff-ului tehnic şi tuturor celor care lucrează în cadrul clubului. Dalian, acesta este şi pentru tine. Felicitări şi antrenorului nostru Li şi coechipierului nostru Mao pentru trofeele lor individuale”, a fost mesajul fotbalistului român într-o postare cu trofeul primit.
De asemenea, el a mai ţinut să posteze şi câte titluri are, dar şi la ce echipe le-a obţinut de-a lungul carierei sale. Reamintim că Stanciu a câştigat campionatul în România, cu FCSB (2013/2014 şi 2014/2015), în Belgia, cu Anderlecht (2016/2017), în Cehia, cu Slavia Praga (2019/2020 şi 2020/2021) şi în China, cu Wuhan Three Towns (2022).
Pentru Stanciu, acesta este al şaptelea titlu de campion din carieră. Românul a câştigat trofee în România, alături de FCSB, în Belgia, cu Anderlecht, în Cehia, cu Slavia Praga, dar şi în China, unde a mai triumfat în 2022, cu Wuhan Three Towns.
Stanciu e dorit în SuperLiga de ”U” Cluj şi FCSB, dar şi chinezii de la Dalian i-au propus prelungirea contractului scadent în decembrie.
