Gigi Neţoiu a devenit recent acţionar la FC Voluntari şi a reuşit să aducă în cadrul clubului 3 nume importante pentru fotbalul românesc.
Citește și
Alături de Gigi Neţoiu, la FC Voluntari se vor implica şi Marius Stan, fostul preşedinte al Oţelului Galaţi, fostul arbitru Ion Crăciunescu şi fostul antrenor Florin Marin, care vor încerca să ducă gruparea ilfoveană înapoi în primul eşalon al fotbalului românesc.
Fostul finanţator de la Dinamo şi Universitatea Craiova a dezvăluit că are în plan să transfere cel puţin 10 jucători de nivelul Superligii. Recent, Ovidiu Burcă a fost desemnat antrenor, iar fostul tehnician de la Dinamo a oferit mai multe detalii despre noul proiect din fotbalul românesc.
”Pe mine domnul Neţoiu m-a adus la Voluntari, ne ştim de atâta timp şi n-am lucrat niciodată de antrenor şi dumnealui, am fost mai mult jucător. Dar dumnealui şi domnul Florin Marin au crezut cel mai mult în mine.
Am fost sunat, nu am discutat mult, îl cunosc ca structură, nu am făcut planuri cu dumnealui. Îl cunosc prima dată în calitate de om care decide la club. În cinci minute am fost de acord şi am dat drumul la treabă.
La cum l-am auzit pe domnul Neţoiu, îşi doreşte un club, care să se bată de la egal la egal cu cele mai mari cluburi din România. Chiar începând de anul următor, ne dorim să ne luptăm la primul loc din Liga 1. Premisele sunt foarte bune!”, a spus Ovidiu Burcă, citat de iamsport.ro.
Ce a spus Gigi Neţoiu
”Având în vedere staff-ul în care suntem, cu domnul Crăciunescu, domnul Marius Stan, cu domnul profesor Marin şi cu domnul Piţurcă, care mă ajută pe mine foarte mult, încercăm să aducem cel puţin 10-12 jucători de Divizia A.
Eu am stat atâţia ani în fotbal, suntem prieteni foarte buni şi sunt generaţia mea. Toţi sunt profesionişti. Domnul Crăciunescu a fost numărul unu în România, Marius Stan a câştigat campionatul, pe Florin Marin l-am avut cu mine la Rocar, la Craiova, la Dinamo.
(n.r. Burcă are experienţa promovării în Liga 1. Era omul de care avea nevoie Voluntari?) Da. Ovidiu Burcă lucrează cu mine de când eram la Craiova. E un băiat cu un caracter deosebit. Mie îmi place oamenii cu caracter. Care respectă disciplina. Şi am mare încredere în el”, a declarat Gigi Neţoiu.