
Citește și
Mircea Lucescu, 74 de ani, a mers în cantonamentul lui Dinamo, miercuri seara, pentru a ţine un discurs de încurajare de faţă cu toţi fotbaliştii lui Gigi Mulţescu. Lucrurile nu au mers, însă, deloc bine, iar cele şase cazuri de coronavirus din lotul echipei din Ştefan cel Mare îl fac pe experimentatul antrenor să meargă şi să-şi facă un test.
Lucescu spune că nu a intrat în contact cu fotbaliştii lui Dinamo, că se simte bine şi că nu are niciun fel de simptom specific COVID-19, dar, chiar şi aşa, va merge să facă un test PCR pentru a se asigura că nu are nicio problemă în acest sens: "Nu am intrat în contact cu jucătorii. Nu ştiu cum a apărut că am fost acolo. Eu mă simt bine, nu am nici un fel de simptome. O să mă duc să-mi fac şi eu testul COVID, să fiu sigur", a declarat Mircea Lucescu, pentru ziare.com.
Valentin Lazăr, Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Alexandru Răuţă şi Ştefan Fara sunt cei şase jucători ai lui Dinamo depistaţi pozitiv la COVID-19, motiv pentru care partida cu Chindia Târgovişte, de joi, a fost programată pentru data de 29 iulie.
