
Vânzarea lui Dinamo către acţionarul spaniol Pablo Cortacero va fi finalizată în cursul zilei de vineri, iar un rol cheie în încheierea afacerii l-a avut un om care a preferat să stea în umbră. Este vorba despre avocatul Dorin Şerdean, prieten bun cu Cornel Ţălnar, care a avut misiunea de a duce la capăt negocierile dintre Negoiţă şi iberici.
Citește și
Ştirea iniţială:
Originar din Alba Iulia, la fel ca Ţălnar, Şerdean este omul care, de la începutul negocierilor, a ţinut vie legătura dintre Ionuţ Negoiţă, Pablo Cortacero şi restul spaniolilor care s-au mai aflat în discuţii. Şerdean a fost viceprimar al Munincipiului Baia Mare, are statutul de Mastru al Sportului şi cel de Mastru FIDE, ambele primite de la Federaţia Internaţională de Şah, şi s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă acte şi parafarea lor.
Pe lângă Ioan Mărginean, care va primi funcţia de preşedinte al clubului, şi Şerdean va face parte din noua conducere, urmând să se ocupe de partea administratică, de acte, şi să-l înlocuiască în această funcţie pe Bogdan Bălănescu, cel care, cel mai probabil, va accepta propunerea lui Răzvan Burleanu de a merge la Federaţia Română de Fotbal.
