
Adrian Mihalcea, fostul antrenor al lui Dinamo, crede că ”Derby de România” are o favorită, chiar fosta sa echipă. Tehnicianul consideră că FCSB porneşte cu şansa a doua întrucât a avut/ are probleme din cauza infectărilor masive cu COVID-19. Un alt argument pro Dinamo este cel al proiectului iniţiat de spanioli.
Citește și
”Din păcate, este o perioadă în care ambele echipe au probleme. Dacă cei de la FCSB au probleme cu coronavirusul şi au foarte mulţi jucători indisponibili, Dinamo trece printr-o perioadă de reconstucţie. Mi-ar fi plăcut să văd meciul acesta peste şapte, opt etape, când ambele echipe ar fi fost 100% apte şi ar fi fost un meci spectacol.
În condiţiile actuale, Dinamo este favorită. Lăsând la o parte ultimul meci, de când a venit Cosmin lucrurile s-au schimbat în bine. Mi-a plăcut şi echipa. Se vede că au nevoie de timp pentru a-şi pune la punct automatismele. Sunt jucători nou veniţi şi aproape toţi în ultima perioadă. Nu ştiu cât de bine stau la pregătirea fizică, dar calitate au”, a mărturisit Adrian Mihalcea pentru TelekomSport.
FCSB - Dinamo e sâmbătă pe LOOK PLUS
- FCSB - Dinamo, sâmbătă, ora 21.00, în direct pe Look Plus şi online
Confruntarea dintre cele două mari rivale le găseşte pe ambele într-o situaţie de neinvidiat.
Lovită de epidemia de coronavirus, echipa patronată de Gigi Becali a ratat şi calificarea în grupele Europa League, ceea ce înseamnă că finanţatorul va trebui să reducă şi cheltuielile. Rămasă pentru a treia oară consecutiv în afara grupelor în competiţiile europene, FCSB stă aparent bine în clasament, pe locul 3, cu 9 puncte.
Totuşi, echipa pregătită de Toni Petrea a acumulat două înfrângeri din numai cinci partide jucate în campionat. Însă şi mai grav este că, deşi focarul de coronavirus din echipă s-a stins, iar mai mulţi jucători şi-au revenit, tehnicianul nu ştie cu exactitate pe ce jucători se va putea baza.
În acest context, poate singura veste bună este că trei dintre jucătorii săi, Alexandru Buziuc, Ionuţ Vână şi Florinel Coman, au fost testaţi negativ pentru SARS-CoV-2. Totuşi, Coman nu este refăcut după accidentarea suferită în Serbia, la jocul cu Backa Topola, aşa că va privi derby-ul din tribună. Alături de el vor lipsi Olimpiu Moruţan, Dennis Man, Iulian Cristea, Valentin Creţu, Marius Briceag şi Andrei Pandele, testaţi pozitiv ultima oară.
Echipe probabile:
FCSB: Straton - Enache, Miron, Soiledis, Panţâru - Vână, Perianu, Şut - Buziuc, Buş, F. Tănase
Dinamo: Osorio – Gonzales, Puljic, R. Grigore, Isma Lopez – Camara, Răuţă, Gol, Sorescu – Nemec, V. Borcea
