Real Madrid anunţă că a transmis UEFA „dovezi de o gravitate extraordinară” referitoare la plăţile efectuate de FC Barcelona către un fost vicepreşedinte al comisiei de arbitri din Spania, relatează BBC.
Citește și

Organismul de conducere al fotbalului european afirmă că va evalua documentele – legate de acuzaţiile privind suma de 8,4 milioane de euro plătită de Barcelona lui Jose Maria Enriquez Negreira între 2001 şi 2018 – în cadrul anchetei în curs privind acest caz.
Barcelona a negat în repetate rânduri orice abatere de la normele de conduită de când problema a ieşit la iveală în 2023, subliniind că banii plătiţi erau pentru servicii de scouting şi rapoarte tehnice furnizate de Negreira şi compania sa, Dasnil 95, cu privire la arbitri.
Cu toate acestea, Real afirmă că noul său dosar, despre care se spune că are peste 50.000 de pagini, conţine dovezi „care afectează în mod direct integritatea competiţiei şi încrederea în sistemul de arbitraj”.
UEFA a descris dosarul ca fiind „substanţial” şi a declarat că inspectorii săi de etică şi disciplină îl vor „evalua în cadrul anchetei în curs”.
S-a afirmat anterior că banii plătiţi lui Negreira erau folosiţi pentru mituirea arbitrilor, lucru pe care clubul Barcelona l-a negat cu vehemenţă.
Într-un comunicat emis joi, Real a afirmat că doreşte ca ancheta să avanseze „cât mai repede posibil până la finalizarea completă a acesteia” şi a îndemnat oficialii să „adopte deciziile corespunzătoare, în conformitate cu gravitatea faptelor dovedite”.
FC Barcelona a răspuns afirmând că UEFA „nu a deschis nicio nouă procedură” împotriva sa.
Clubul a adăugat: „Procedura a fost iniţiată în 2023, odată cu numirea a doi anchetatori care, de atunci, au întreprins acţiunile pe care le-au considerat adecvate. Clubul a respectat întotdeauna toate solicitările acestora. Aceste proceduri nu au fost redeschise, deoarece nu au fost niciodată închise.
Este la latitudinea anchetatorilor să stabilească ce măsuri, dacă este cazul, consideră adecvate în legătură cu această documentaţie. Până în prezent, aceştia nu au adresat nicio nouă solicitare clubului Barcelona şi nici nu au transmis plângerea clubului Real Madrid către club. În cazul în care vor face acest lucru, clubul va răspunde în consecinţă.
În conformitate cu legislaţia aplicabilă, acest dosar este supus rezultatului procedurilor penale care se desfăşoară în Spania şi va rămâne în cadrul acestora.”
În iunie 2023, anchetatorii UEFA au decis că Barcelona nu va fi supusă niciunei sancţiuni, iar clubul a continuat să participe la competiţiile europene de atunci.
Un tribunal din Barcelona examinează cazul din acelaşi an, iar ancheta respectivă este încă în curs.
Preşedintele La Liga, Javier Tebas, a declarat în martie 2023 că forul competiţional „nu a putut lua nicio măsură” deoarece faptele s-au petrecut cu mult timp în urmă. El a afirmat că acest caz era „prescris în dreptul sportiv, dar nu şi în dreptul penal”.
