Laurenţiu Reghecampf insistă pentru ca Risto Radunovic să continue la FCSB. Antrenorul îl apreciază foarte mult pe fundaşul muntenegrean şi nu vrea să rişte pierderea acestuia la finalul anului.
Citește și

Potrivit informaţiilor TRUmedia, tehnicianul l-a sunat personal pe Gigi Becali şi i-a cerut să urgenteze negocierile cu fotbalistul. Reghecampf nu doreşte ca discuţiile să fie amânate până în luna decembrie, mai ales că actualul contract al lui Radunovic expiră chiar la finalul anului.
Antrenorul consideră că fundaşul este important atât pentru echipă, cât şi pentru vestiar şi vrea să aibă siguranţa că se va baza pe el şi în partea a doua a campionatului.
Acord verbal între FCSB şi Radunovic
Conform sursei citate, discuţiile dintre cele două părţi au avansat, iar un acord verbal ar fi fost deja stabilit. Prelungirea ar urma să fie valabilă pentru încă un an sau un an şi jumătate. Salariul propus e de 20.000 de euro pe lună, aceeaşi sumă pe care fundaşul o încasează în prezent.
Astfel, dacă înţelegerea va fi semnată în aceste condiţii, Radunovic va continua să primească aproximativ 240.000 de euro anual. Reghecampf a insistat ca lucrurile să fie rezolvate cât mai repede, pentru ca jucătorul să nu mai aibă incertitudini în privinţa viitorului său şi să dea curs unei alte oferte.
Gigi Becali s-a răzgândit în privinţa lui Radunovic
Situaţia fundaşului s-a schimbat în ultimele săptămâni. Iniţial, Gigi Becali nu părea interesat să-i prelungească înţelegerea, însă revenirea lui Reghecampf a modificat planurile patronului.
Tehnicianul l-a folosit în majoritatea partidelor de la revenirea pe banca roş-albaştrilor, iar Radunovic a devenit din nou un om important în angrenajul echipei, chiar dacă joacă pe un post cu care nu e obişnuit, cel de mijlocaş central.
Mai mult, Gigi Becali a recunoscut recent că nu vrea să renunţe la muntenegrean şi a transmis că este dispus să-i prelungească înţelegerea.
”Radunovic mi-a plăcut foarte mult. Nu ştiu, nu discutăm acum de contracte. Are încă o lună, prelungim încă un an. Care e problema? Un an am spus”, a declarat patronul FCSB, după înfrângerea cu Universitatea Cluj.
Risto Radunovic are 34 de ani şi a ajuns la FCSB de la Astra Giurgiu. În tricoul roş-albaştrilor a adunat 243 de meciuri, nouă goluri şi 32 de pase decisive.
