Zeci de persoane au fost reţinute marţi în Cehia, fiind suspectate de implicare în trucarea meciurilor din prima ligă de fotbal şi din competiţiile de tineret, într-una dintre cele mai ample operaţiuni anticorupţie din istoria sportului ceh, potrivit EFE.
Citește și

”Încă de la ora 6:00 dimineaţa se desfăşoară o operaţiune de amploare, probabil cea mai mare din istoria fotbalului ceh”, le-a spus preşedintele Federaţiei Cehe de Fotbal, David Trunda, membrilor Comitetului Executiv, conform CT24.
O razie masivă în Cehia, rezultat al cooperării dintre Federaţia de Fotbal şi poliţie, a dus la arestarea a zeci de persoane, suspectate de trucarea meciurilor din prima ligă şi ligile de tineret. Trunda a declarat că 99 la sută din cazuri sunt în Moravia, regiunea istorică şi geografică din estul Cehiei.
Comisia de Etică va deschide proceduri împotriva a peste 40 de jucători, antrenori, arbitri şi cluburi din toate diviziile. Raidul, confirmat de Parchetul din Olomouc, a implicat percheziţii la locuinţe şi proprietăţi. Europol şi Interpol au sprijinit operaţiunea, care vine în urma unei anchete de trei ani.
Printre suspecţi se numără, printre alţii, primarul şi, în acelaşi timp, proprietarul clubului de fotbal Karvina, Jan Wolf, precum şi arbitri profesionişti. Karvina activează în prima ligă a fotbalului ceh, iar în prezent ocupă locul 8, însă cu 6 înfrângeri şi un egal în ultimele şapte dispute din campionat.
”Cutremurul” vine cu două zile înaintea semifinalei barajului de calificare la Campionatul Mondial. Pe 26 martie, la Praga, Cehia primeşte vizita Irlandei. În cazul în care se va impune în acest duel, în finala barajului, Cehia va primi vizita câştigătoarei dintre Danemarca şi Irlanda de Nord.
