Selecţionerul Didier Deschamps îşi va lua oficial rămas bun de la naţionala Franţei, după meciul pentru locul trei din Cupa Mondială 2026 împotriva Angliei, sâmbătă (ora 00:00, ora României). RMC a făcut o retrospectivă a celor 14 ani petrecuţi de selecţioner la cârma echipei „Les Bleus”, un mandat îndelungat marcat de succese, momente de reflecţie şi critici.
Citește și
A fost numit oficial la cârma echipei Franţei pe 8 iulie 2012, la puţin mai puţin de 15 zile după parcursul fără strălucire al echipei Franţei la Euro. În Polonia şi Ucraina, „Les Bleus” lui Laurent Blanc, eliminaţi de Spania la finalul unui sfert de final dominat în mare măsură de campioana mondială en titre, au avut cel puţin meritul de a face uitată teribila aventură de la Knysna din urmă cu doi ani. Dar din punct de vedere sportiv, selecţia tricoloră părea atunci la ani-lumină distanţă de vârfurile fotbalului mondial.
La paisprezece ani după ce a preluat conducerea a ceea ce era aproape un câmp de ruine, Didier Deschamps se pregăteşte să părăsească conducerea unei echipe naţionale căreia i-a redat, fără îndoială, prestigiul. Însă parcursul bascului pe banca „Les Bleus” a fost marcat şi de momente de îndoială… şi de critici.
Franţa – Ucraina 2013, seara în care totul s-ar fi putut opri
În seara zilei de 15 noiembrie 2013, fantomele trecutului şi ale eşecurilor recente ale „Les Bleus” erau pe punctul de a reapărea. La Kiev, jucătorii lui Didier Deschamps au suferit o înfrângere în meciul tur al barajului pentru Cupa Mondială din 2014 împotriva Ucrainei, după o prestaţie lamentabilă. Învinşi cu 2-0, „Les Bleus” erau obligaţi să realizeze o performanţă extraordinară în meciul retur pentru a spera să ajungă în Brazilia.
Patru zile mai târziu, „Tricolorii” au învins Ucraina pe Stade de France la finalul unei seri care a intrat în istorie (3-0). Acesta a fost momentul decisiv al mandatului lui Deschamps la cârma echipei naţionale franceze. „Cu siguranţă nu v-aş vorbi acum în calitate de selecţioner dacă nu am fi învins Ucraina”, a mărturisit Deschamps câţiva ani mai târziu, în octombrie 2020. „A fost un moment decisiv care a determinat evoluţia ulterioară a unei echipe aflate în plină formare. Totul s-ar fi putut opri acolo.”
Cupa Mondială din 2014, prima piatră de temelie
După acea imensă sperietură din plină toamnă a anului 2013, „Les Bleus” sunt, aşadar, prezenţi la Cupa Mondială din Brazilia din vara anului 2014. În faza grupelor, Karim Benzema şi coechipierii săi au dominat Hondurasul (3-0), apoi Elveţia (5-2), asigurându-şi astfel o calificare destul de uşoară în optimile de finală. Împotriva Nigeriei (2-0), Franţa a câştigat primul său meci din faza finală de la Cupa Mondială din 2006.
În sferturile de finală, obstacolul s-a dovedit puţin prea greu de depăşit în faţa Germaniei, viitoarea campioană mondială, care s-a impus graţie unui gol cu capul marcat de Mats Hummels (minutul 13). Lacrimile curg pe chipul tânărului Antoine Griezmann, dar „Les Bleus” părăsesc turneul cu capul sus.
Euro 2016, o experienţă sfâşietoare
La optsprezece ani după titlul mondial din 1998, echipa Franţei participă la o nouă competiţie importantă pe teren propriu. În cei patru ani de mandat ai lui Didier Deschamps, „Les Bleus” au reuşit să se reapropie de publicul lor. Această legătură între o întreagă ţară şi selecţionata sa se consolidează pe parcursul evoluţiei echipei „Les Bleus” în cadrul Euro 2016. Franţa se răzbună pe Germania în semifinală şi ajunge în finală, unde o întâlneşte pe Portugalia.
La Stade de France, „Les Bleus” ratează ocazia de a intra în istorie şi sunt învinşi în prelungiri de un gol al lui Eder. O dezamăgire cruntă. „Anul 2016 în Franţa a fost dureros, pentru că nu mai câştigasem niciun titlu din 2000”, regreta Deschamps în paginile ziarului Ouest-France în urmă cu câteva săptămâni, chiar înainte de începerea acestei Cupe Mondiale din 2026.
Cupa Mondială din 2018, încununarea
Cu toate acestea, Cupa Mondială din 2018 începe sub semnul incertitudinii. Înaintea competiţiei, numeroşi observatori îl îndemnau pe Deschamps să alinieze un trio ofensiv format din Ousmane Dembélé, Antoine Griezmann şi Kylian Mbappé. Acest lucru se va întâmpla în meciul de deschidere împotriva Australiei, câştigat cu greu graţie unui autogol al australienilor în minutul 80 (2-1).
Pentru restul competiţiei, „DD” revine la o formaţie 4-2-3-1, cu Blaise Matuidi pe postul de extremă stângă. O mişcare tactică care dă roade şi care transformă Franţa într-o maşină de câştigat pe tot parcursul competiţiei. Solizi, mai pragmatici ca niciodată şi susţinuţi de jucători de vârf (Varane, Pogba, Kanté, Griezmann) sau în ascensiune (Mbappé), „Les Bleus” sunt încoronaţi campioni mondiali. Deja campion în calitate de căpitan în 1998, Deschamps adaugă o a doua stea la palmaresul său.
2021, surpriza Benzem, apoi cea mai neplăcută amintire a lui Deschamps
La Euro 2021, „Les Bleus” pornesc ca mari favoriţi ai competiţiei şi visează să repete dubla Cupă Mondială-Euro, la fel ca în 1998 şi 2000. Toate speranţele sunt permise, cu atât mai mult cu cât revenirea lui Karim Benzema în echipa naţională a creat senzaţie. La acea vreme, atacantul nu mai jucase în tricoul tricolor din 2015, plătind preţul scandalului cu înregistrarea video cu conţinut sexual a lui Mathieu Valbuena, precum şi al declaraţiilor sale la adresa selecţionerului („Didier Deschamps a cedat în faţa unei părţi rasiste a Franţei”, n.r).
Odată cu revenirea celui care urma să fie desemnat, un an mai târziu, Balonul de Aur, Franţa se prezintă cu o adevărată armată la linia de start a acestui Euro. Însă parcursul lor se opreşte brusc încă din optimile de finală, în urma unei înfrângeri incredibile în faţa Elveţiei. Deşi conduceau cu 3-1 până în minutul 81, „Les Bleus” au fost duşi în prelungiri şi au sfârşit prin a pierde la loviturile de departajare (3-3, 4-5 la lovituri de departajare). Un scenariu pe care Deschamps îl descrie ca fiind cea mai neplăcută amintire a sa la cârma echipei naţionale.
„Ziua în care am suferit cel mai mult în meseria mea de selecţioner? Este legat de rezultate, deci atunci când am fost eliminaţi de la Euro 2021, chiar dacă ne-am revenit bine câştigând Liga Naţiunilor după aceea”, a declarat Deschamps în urmă cu câteva săptămâni. „Această eliminare nu trebuia să ni se întâmple, dar ni s-a întâmplat, pentru că nu am făcut ce trebuia.”
Cupa Mondială din 2022, o finală de non-combat urmată de un scenariu de legendă
Cupa Mondială din Qatar este scena unui nou serial în jurul lui Karim Benzema. Atacantul părăseşte echipa naţională a Franţei pe ascuns la începutul competiţiei în circumstanţe care rămân încă foarte neclare. Deţinătoarea titlului, Franţa reuşeşte totuşi să ajungă în finală.
În faţa Argentinei, „Les Bleus”, apatici şi complet copleşiţi de „Albiceleste”, au ratat ocaziile timp de aproape 80 de minute. Deschamps caută cu disperare o soluţie şi îi schimbă chiar pe Olivier Giroud şi Ousmane Dembélé încă din minutul 41, apoi pe Antoine Griezmann în minutul 71. Salvarea vine în cele din urmă de la Mbappé, autorul unei triple, care a dus echipa până în finală, unde a fost însă învinsă la loviturile de departajare. La şase ani după gustul de neîmplinire lăsat de finala pierdută în faţa Portugaliei, Deschamps şi echipa sa sunt de data aceasta aplaudaţi de majoritatea fanilor şi a observatorilor pentru acest meci legendar.
Euro 2024, critici pe fondul plictiselii
Din punct de vedere al emoţiilor şi al senzaţiilor tari, suporterii echipei „Les Bleus” revin brusc cu picioarele pe pământ doi ani mai târziu. La Euro, vicecampioana mondială ajunge până în semifinale (înfrângere în faţa Spaniei), dar este criticată pentru modul de joc. „Franţa câştigă urât”, rezumă presa europeană după victoria obţinută cu greu împotriva Belgiei în optimile de finală.
În Germania, a trebuit să se aştepte până la ultimul meci al „Bleus” pentru a asista la primul (şi singurul) gol marcat din joc de un jucător francez. Până atunci, francezii trebuiseră să se mulţumească cu două autogoluri şi un gol al lui Mbappé din penalty. În timpul acestui Euro, Deschamps a depăşit pragul simbolic de 100 de victorii la cârma echipei Franţei, dar modul în care a obţinut aceste victorii este mai mult ca oricând subiect de dezbatere.
Cupa Mondială din 2026, eufori, apoi imensa dezamăgire
În timp ce numeroase voci se ridică pentru a critica durata mandatului lui Deschamps, care, potrivit detractorilor săi, se agaţă cu disperare de funcţia sa în ciuda unei echipe care îşi pierde avântul, antrenorul anunţă în ianuarie 2025 că va pleca la finalul Cupa Mondială din 2026.
Pentru această Cupă Mondială din America de Nord, la doi ani după plictisitorul Euro 2024, Deschamps conferă echipei sale o identitate mult mai ofensivă, chiar dacă asta înseamnă să-şi renege principiile şi ADN-ul. Pe tot parcursul competiţiei, forţa ofensivă a „Bleus”, condusă de trio-ul Mbappé-Olise-Dembélé, a impresionat lumea fotbalului. Până la eşecul zdrobitor din semifinala împotriva Spaniei de la începutul săptămânii (2-0).
După ce a devenit, în timpul turneului, antrenorul cu cele mai multe selecţii din istoria Cupei Mondiale, Deschamps îşi încheie mandatul cu o dezamăgire. Apreciat pe tot parcursul competiţiei pentru capacitatea sa de a se reinventa, el îşi încheie acest mandat de 14 ani aflându-se în centrul criticilor. „Didier Deschamps plăteşte preţul pentru că s-a eliberat de lanţurile care l-au condus spre glorie”, rezumă The Guardian.
La momentul bilanţului, palmaresul lui Deschamps şi capacitatea sa de a readuce „Les Bleus” în vârf, asigurând prezenţa constantă a echipei în semifinalele marilor competiţii, vorbesc în favoarea sa. Însă imensa dezamăgire a acestei Cupe Mondiale din 2026, care vine după două Euro ratate, ridică semne de întrebare. „Pentru mine, a rămas prea mult timp ca bilanţul să fie excepţional”, a declarat Jérôme Rothen joi la RMC. „Zece ani, e deja mult. În primii şase ani, munca sa a fost extraordinară. Dacă s-ar fi oprit în 2018 sau în 2021, bilanţul ar fi fost excepţional.”
