Gigi Becali a vorbit despre posibilul interes al celor de la Genoa pentru Darius Olaru şi a explicat care este situaţia jucătorului.
Citește și
- PrimaPlay te trimite la o finală UEFA! Abonează-te pe 6 sau 12 luni şi eşti automat înscris în tragerea la sorţi! Alege abonamentul pe 12 luni şi primeşti 3 luni BONUS! Mai multe detalii găsiţi pe acest link.
În presa din Italia au apărut informaţii conform cărora Dan Şucu ar vrea să îl aducă la Genoa pe Darius Olaru, iar informaţia este susţinută de faptul că omul de afaceri a declarat că la Genoa vor ajunge şi fotbalişti români.
Întrebat despre posibilitatea ca mijlocaşul lui FCSB să facă pasul către gruparea din Serie A, Gigi Becali a dezvăluit că nu ştie nimic. Finanţatorul a explicat totuşi că în cazul în care i se achită clauza de reziliere lui Olaru, el nu se poate opune transferului.
Astfel, ar putea exista o nouă afacere între patronul FCSB şi Dan Şucu, după ce, în trecut, Rapid a mai transferat fotbalişti din curtea lui Becali.
"(n.r. - Italienii spun că Genoa ar fi dat startul negocierilor pentru transferul lui Darius Olaru) Nu este adevărat.", a declarat Gigi Becali, conform sportpesurse.ro
"Nu trebuie să negocieze cu mine. Cine îl vrea pe Olaru trebuie să achite 5.000.000 de euro, nu e nevoie să mai ia legătura cu mine", a mai spus Becali.
Dan Şucu, patron la Genoa
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a devenit acţionarul majoritar al clubului din prima ligă italiană Genoa.
Omul cu banii din Giuleşti a preluat 77% din pachetul de acţiuni al clubului italian Genoa. Clubul itlian a confirmat oficial prin intermediul unui comunicat, miercuri, preluarea echipei de către Dan Şucu.
Omul de afaceri român deţine în prezent 77% din pachetul majoritar de acţiuni de la Genoa şi a făcut deja o infuzie de capital de aproximativ 45 de milioane de euro.