Alexandru Dobre (28 de ani) este unul din jucătorii importanţi din Superliga care nu a fost convocat la echipa naţională pentru startul campaniei din Liga Naţiunilor.
Citește și

Jucătorul celor de la Rapid a declarat că nu e afectat de decizia lui Gică Hagi şi vrea să facă tot posibilul pentru a-şi îmbunătăţi evoluţiile şi implicit pentru a reintra în circuitul echipei naţionale.
Dobre a vorbit şi despre situaţia de la Rapid şi a dezvăluit unde este diferenţa faţă de sezonul anterior.
”Este mai lungă pauza decât de obicei, dar ai timp de îmbunătăţiri, iar când se reia campionatul să performezi, să-ţi îndeplineşti obiectivele personale şi ale echipei. Cu siguranţă, dacă vom munci şi prestaţiile noastre vor fi bune, poate avem o şansă să fim acolo pe viitor.
(n.r. – De ce crezi că n-ai fost selecţionat?) Nu ştiu să vă zic. Oamenii de acolo ştiu cel mai bine, iar treaba mea e să fiu constant, să joc cât mai bine la club şi în viitor îmi vor aduce o convocare.
Important e să menţinem acelaşi ritm la Rapid, să nu cedăm. Avem un antrenor care încearcă să stoarcă maximum de la noi, ceea ce ne-a lipsit probabil anul trecut. Cred că împreună putem face lucruri frumoase în acest sezon”, a declarat Dobre.
- 3 goluri în 10 apariţii a bifat rapidistul în acest sezon din Superliga.
