În această seară, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, Universitatea Cluj şi FCSB se întâlnesc în cel mai aşteptat duel al etapei cu numărul #15 din Superligă.
Citește și

Duel de foc pe Cluj Arena în această seară între „U” Cluj şi FCSB. Despărţite de numai un punct înaintea etapei, cele două formaţii sunt pe loc de play-off, însă la 11, respectiv 12 puncte distanţă de Dinamo, liderul campionatului.
Se anunţă un meci cu peste 20.000 de fani în tribunele celui mai mare stadion al oraşului. Cu două zile înainte de meci, echipa de social media a Universităţii a anunţat meciul printr-o fotografie cu aspect de Halloween.
În poză este Jovo Lukic, surprins pe unul dintre tunelurile care duc spre tribună, ţinând în mână un balon roşu. „48 de ore până să înceapă”, scris în engleză, este textul care însoţeşte fotografia.
„U” Cluj s-a inspirat de la Gyor:)
Design-ul ales pentru poză nu este, însă, unul original. Cu doar două zile înainte, cei de la Gyor promovau meciul contra Vasas printr-o fotografie asemănătoare. La fel, era surprins un jucător în timp ce ţinea un balon roşu în mână, iar pereţii tribunei erau pictaţi într-un aspect care aduce aminte de sărbătoarea americană Halloween.

