
Fostul fotbalist dinamovist Adrian Ropotan s-a înscris în Programul Doar Dinamo Bucureşti al Peluzei Cătălin Hîldan, de susţinere a grupării alb-roşii.
Citește și
"Poate că cei tineri nu-şi mai amintesc de mine în tricoul lui Dinamo. Este Clubul care m-a crescut şi mi-a dat un viitor.
Am văzut campania voastră şi eforturile pe care le faceţi pentru a ţine Clubul în viaţă. Nu am putut rămâne indiferent. Sunt mândru că sunt membru DDB şi că pot să pun umărul la salvarea echipei. Dacă e nevoie să fac şi altceva, sunt aici”, a spus Ropotan după înscrierea în programul DDB.
Adrian Ropotan (34 de ani) s-a format în curtea clubului din Ştefan cel Mare, pentru care a evoluat între 2005 şi 2009, când s-a transferat la Dinamo Moscova pentru 3.000.000 de euro. Mijlocaşul a cucerit un titlu de campion cu Dinamo, în 2007, când echipa era antrenată de Mircea Rednic.
