Darius Olaru a devenit în această iarnă subiectul unui transfer spectaculos în străinătate.
Citește și
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a semnat cu FCSB în iarna anului 2020, atunci când Gigi Becali le-a plătit celor de la Gaz Metan Mediaş suma de 600.000 de euro. De atunci, Darius Olaru a devenit piesă de bază în angrenajul echipei, devenind chiar căpitanul clubului.
În ultimele două sezoane sub comanda lui Elias Charalambous, căpitanul campioanei României a explodat şi a ajuns unul dintre cei mai importanţi jucători din Superliga, sezonul trecut reuşind să cucerească titlul alături de FCSB, contribuind decisiv şi fiind în topul golgheterilor din primul eşalon al fotbalului românesc, cu 14 goluri şi 2 pase decisive, alături de Florinel Coman, fostul star al campioanei plecat la Al-Gharafa vara trecută.
Genoa a luat decizia finală cu privire la transferul lui Darius Olaru
Pe lângă evoluţiile extraordinare pe care le-a avut în campionatul intern, Darius Olaru a contribuit decisiv şi la parcursul de senzaţie al FCSB-ului în Europa League, acolo unde campioana României se află pe locul 10, cu 11 puncte, şi a obţinut deja calificarea în şaisprezecimile competiţiei. Mai mult, FCSB are şanse reale să se califice direct în optimile Europa League, ultimele două meciuri din faza grupelor, cu Qaraba şi Manchester United fiind decisive.
Astfel, prin prestaţiile sale extraordinare pe care le-a avut, Darius Olaru a atras atenţia mai multor echipe. Primul club care a lansat o ofertă pentru fotbalistul cotat la 7.5 milioane de euro a fost FC Dallas, club ce evoluează în MLS, însă jucătorul român a refuzat oferta, visul fiind să se transfere într-un campionat de top din Europa.
În ultimul timp, Genoa a fost clubul cel mai interesat de semnătura cpăoitanului de la FCSB, însă după ce acesta s-a accidentat la umăr în timpul meciului amical pe care campiaonal-a câştigat cu Hamburg 2-1 şi va lipsi mai bine de o lună, italienii au renunţat la mutare.
Conform celor de la pianetagenoa, clubul patron de Dan Şucu l-a trecut pe Darius Olaru pe linie moartă, iar acum se interesează de serviciile lui Matias Soule, fotbalist argentinian în vârstă de 21 de ani care joacă la Roma.