Prima etapă din 2025 din Superliga a început cu un adevărat scandal provocat de maniera de arbitraj de la partida dintre Universitatea Cluj şi Gloria Buzău.
Citește și
”U” Cluj s-a impus cu 2-1 într-un meci jucat pe teren propriu, în care Gloria Buzău a condus cu 1-0 până înspre finalul partidei. În minutul 84, Dan Nistor a restabilit egalitatea dintr-un penalty acordat cu VAR.
Câteva minute mai târziu buzoienii au fost taxaţi din nou pentru un presupus fault în careu, iar Dan Nistor a transformat din nou de la punctul cu var şi a stabilit scorul final.
Ambele goluri înscrise de formaţia ardeleană au venit după ce Istvan Kovacs, aflat în camera VAR, l-a chemat la margine pe centralul George Cătălin Roman, care a dictat două lovituri de la 11 metri.
Deciziile luate de Istvan Kovacs au stârnit reacţii extrem de furioase atât de la oameni din tabăra celor de la Gloria Buzău, cât şi din partea altor personalităţi din fotbal.
Recent, Gigi Becali a comentat evenimentele întâmple la meciul echipei lui Ioan Ovidiu Sabău.
”Să-i fie ruşine! A făcut pe el de frică! Aşa ceva?”
”E ruşinos! Să-i fie ruşine! Pentru că n-ai cum să faci aşa ceva, mai ales la al doilea. L-a atins puţin cu palma pe faţă, se întâmplă, din inerţie, cum să dai penalty acolo? Cum să vii tu, din VAR, când arbitrul central n-a dat nimic?
Ce să facă ăla, săracul? (n.r. arbitrul central). Dacă i-a zis Istvan... A făcut pe el de frică! Aşa ceva? Două penalty-uri acordate la mişto, a dat unul, a zis să mai dea unul”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.