Spania a devenit pentru a doua oară campioană mondială fără să îi dea absolut nicio şansă Argentinei.
Citește și
Nu i-a dat nicio şansă Argentinei, pentru că sud-americanii nu au dorit să o joace sau au refuzat-o, practicând un joc rudimentar şi violent, punând mai presus de fotbal loviturile discrete folosind cotul şi alte mecanisme implementate la naţională de Rodrigo De Paul şi Enzo Fernández.
Chiar devine extrem de dificil să îţi dai seama dacă a fost Spania prea bună sau Argentina prea fricoasă. Duminică seara a fost o singură echipă care a decis să presteze un fotbal absolut superb, care, până la urmă, a fost răsplătit prin trofeul suprem al acestui sport.
Ce a vrut să facă Lionel Scaloni?
Nimeni nu ştie ce a vrut să facă selecţionerul naţionalei La Albiceleste. Nici măcar el nu cred că a realizat care a fost, de fapt, tactica acestui meci. Existau anumite circumstanţe în care puteam înţelege tactica aceasta bazată în totalitate pe defensivă.
Dacă Lionel Scaloni ar fi fost selecţionerul naţionalei din Haiti şi reuşea performanţa de a juca finala Cupei Mondiale contra unei selecţionate precum cea a Spaniei, era de înţeles să îşi ţină „capul la cutie” şi să încerce o „ciupeală” pe contraatac, cum se zice în curtea şcolii.
Dar în momentul în care tu ai la dispoziţie o primă reprezentativă plină de staruri, numai cu jucători unul şi unul, iar, bonus, îl mai ai şi pe Messi în primul 11, care oricând poate inventa ceva, este total de neînţeles decizia luată de Scaloni. În continuare, cred că vina este în totalitate doar a lui, pentru că după 45 de minute în care era clar că această tactică nu funcţionează, el a decis în continuare să sape tranşee şi să înalţe ziduri în faţa porţii lui Martínez.
Apropo de Martínez, care pare un portar mult mai bun decât acum patru ani, câte goluri crezi că primea Argentina dacă nu se putea baza pe serviciile lui în această finală? A fost singurul jucător al sud-americanilor care merită menţionat în acest meci. Iar când numai portarul poate fi lăudat într-un meci, asta spune destul de multe despre restul echipei.
Ce putea să facă Lionel Messi?
Messi nu putea face absolut nimic. Chiar putem să îi punem în cârcă eşecul ăsta unui om la 39 de ani, care şi-a atins acum mult timp gloria în fotbal? Clar că nu putem face asta. În plus, ce putea Messi să facă, izolat la mijlocul terenului de Lionel Scaloni? Nici Leo de acum 10 ani nu ar fi putut mişca în sistemul şi tactica de duminică seara.
Finala a fost doar un bonus pentru fostul decar al Barcei şi nu poate schimba niciodată istoria, care a fost deja scrisă.
Este Luis de la Fuente cel mai bun selecţioner din istoria Spaniei?
Dacă mă întrebi pe mine, voi spune da, fără să mă gândesc prea mult, şi am să îţi spun şi de ce. Vicente del Bosque şi Luis Aragonés au avut la dispoziţie un lot pe care actualul selecţioner nu îl are la dispoziţie.
Într-o naţională în care marea vedetă a echipei este un puşti de 19 ani, mai poţi rosti numele lui Rodri, că este Balon de Aur, şi pe cele ale lui Cucurella şi Pedri. În rest, situaţia nu este deloc asemănătoare cu perioada 2008-2012. Chiar este necesar să rostesc nume precum David Villa, Fernando Torres, Xabi Alonso, Xavi şi Andrés Iniesta? Mai are rost? Lista poate continua.
În schimb, o să aduc aminte câteva nume pe care le-a avut Luis de la Fuente la dispoziţie: Oyarzabal, Pedro Porro, Álex Baena. Chiar nu are rost să continui.
Asta nu înseamnă că aceşti jucători sunt slabi, pentru că dacă erau, nu puteau niciodată să se integreze în fotbalul complex al lui Luis de la Fuente, dar mulţi dintre ei sunt la ani-lumină de fotbaliştii din trecutul apropiat al Furiei Roja.
Aşadar, fără o naţională plină de vedete, cum este cea a Franţei, Luis de la Fuente, omul care în urmă cu ani de zile se gândea chiar să se retragă din fotbal, a câştigat cu Spania: Campionatul European, Liga Naţiunilor şi Cupa Mondială.
Spania controlează fotbalul de aproape 20 de ani!
Poate că nu au mereu cei mai buni şi cei mai spectaculoşi jucători de pe planetă, dar fotbalul este al spaniolilor de aproape 20 de ani.
Îţi las doar un exemplu din ce s-a întâmplat recent în sportul rege.
Ultimele competiţii internaţionale au fost câştigate de iberici.
Ultimele două ediţii de Champions League au fost câştigate de PSG, care are la cârmă un tehnician spaniol: Luis Enrique.
Europa League a fost câştigată de Aston Villa, iar antrenorul englezilor este un spaniol pe nume Unai Emery sau expertul Europa League, cum i se mai spune.
Conference League nu ne prea interesează, nu a fost câştigată sezonul trecut de un antrenor iberic. Însă, dacă cercetăm puţin, în sezonul 2023-2024 competiţia a fost câştigată de grecii de la Olympiacos, care îl aveau pe bancă pe José Luis Mendilibar. În mod surprinzător, este tot spaniol şi încă pregăteşte clubul elen.
În momentul actual, oamenii din ţara jamonului sunt singurii care pot interpreta fotbalul corect, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber din ce se întâmplă în fotbalul puternic.
